image
Sursa foto: IGP

Peste 700 de unități de comerț din RM, verificate de polițiști în ultimele două zile; Câte procese verbale au fost întocmite

În ultimele 48 de ore, polițiștii au fost implicați la nivel național în activități de informare, prevenție și verificare a respectării măsurilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, în zone aglomerate, de agrement, unități de comerț, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Astfel, au fost verificate la domiciliu 313 persoane, cărora le-a fost instituit regimul de autoizolare, iar 80 au fost verificați pe date epidemiologice pentru concretizare.

A fost monitorizată activitatea a 738 de unități de comerț, 32 de pieţe comerciale, 347 de stații PECO, 258 de unități de alimentație publică, restaurante, cafenele, bar, terasă, cantine, etc.

La fel, au fost verificate 192 de zone de agrement în aer liber, iar în peste 163 de localități au fost desfășurate activități de informare a populației privind riscul infectării cu COVID-19.

De asemenea, au fost verificate 207 unități de transport (transportatori de pasageri) și 65 de cluburi de noapte.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au înaintat circa 56 de preîntâmpinări oficiale cu privire la riscul infectării cu COVID -19, dintre care 17 administratorilor unităților de comerț și 18 administratorilor de stații PECO.

Au fost întocmite 33 de procese verbale în baza art.76/1 alin.(1) pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.

Oamenii legii îndeamnă populația să respecte măsurile impuse de autorități, pentru a limita răspândirea virusului Covid-19.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: