DEZVĂLUIRI: Dabija, Vieru, Vangheli, Tarlapan și Busuioc s-ar fi opus independenței scriitorilor noștri față de Moscova

Cartea „Nicolae Esinencu. Jurnalul unui scriitor (1972-2021)” reprezintă o colecție de gânduri ale regretatului scriitor notate în orice moment pe ceea ce autorul avea la îndemână: file de calendar sau note de plată, șervețele sau carnețele, deși există și câteva pagini dactilografiate. În mare parte, Esinencu se referă la cărțile sale, la anii de studenție la Moscova, la relația specială cu soția sa, precum și la unele întâmplări foarte interesante prin care a trecut alături de copiii săi și de unii colegi de breaslă. Potrivit lui Vitalie Răileanu, fragmentele publicate au fost selectate dintre mii de hârtii, pe care Esinencu i le-a încredințat cât timp era în viață.

Nu s-a vândut pentru o „Volgă”, altul a cedat pentru un „Zaporojeț”

Un capitol aparte cuprinde textele despre presiunile insistente și obositoare la care autorul a fost supus de către conducerea Comitetului Central al Partidului Comunist, pentru a renunța la promovarea valorilor naționale în ultimii ani ai imperiului sovietic. În semn de mulțumire, însuși Simion Grosu, prim-secretarul partidului, i-ar fi promis în schimb cel mai luxos automobil sovietic - „Volga”. Și dacă Esinencu nu s-a lăsat corupt, un alt scriitor foarte cunoscut a acceptat târgul, primind drept răscumpărare cea mai modestă mașină sovietică – „Zaporojeț”. Discuțiile cu Grosu și alți lideri comuniști sunt descrise pe îndelete, cu multe detalii picante.

„Se cerea să adunăm 73 de semnături, dar noi, Doamne, aveam doar 69”

Cireașa de pe tort în acest volum este o scrisoare din 1988, prin care Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM) cere independență de la Uniunea Scriitorilor din URSS. Instituția din Moscova primise acordul CC al PCUS de a accepta această solicitare doar în cazul în care aceasta va fi semnată de majoritatea membrilor USM. Cu puțin timp înainte de termenul limită pentru expedierea scrisorii la Moscova, grupul de inițiativă, din care făceau parte inclusiv Nicolae Esinencu și Haralambie Moraru, reușise să adune 69 din 73 de semnături necesare. Iar printre scriitorii care ar fi refuzat categoric să semneze această scrisoare s-ar fi numărat: Nicolae Dabija, Spiridon Vangheli, Aureliu Busuioc, Grigore Vieru și Efim Tarlapan. Iată cum descrie Esinencu această situație:

„Pentru ca Uniunea Scriitorilor din RSS Moldova să capete independență, iar, după aceea, urma independența Republicii, limba maternă – română, grafia latină și în final – unirea, Uniunea Scriitorilor din țară – Uniunea Sovietică, și asta, desigur, nu fără consimțământul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (CC al PC al URSS), ne-a pus condiția: să avem consimțământul majorității membrilor Uniunii Scriitorilor din Moldova. Eram 144 de scriitori, se cerea să adunăm 73 de semnături, dar noi, Doamne, aveam doar 69 și a doua zi, în zori, trebuia să expediem rezultatul la Moscova. Fusesem parcă pe la toți. Pe unul nu-l găseam și gata – Garaz. Fusesem pe la toți. Care au dorit – au semnat. Alții, de exemplu, Tarl(…), Vie(…), Vang (…), ca să nu ma vorbim de Lupan, Malev, Istru, A. Cibotaru – ne-au refuzat. Dar au fost și din cei care ne-au pus pe fugă. În fine, trecuserăm pe la toți, dar mai trebuiau trei semnături. Trei semnături, trei semnături, trei semnături. Și trecuserăm pe la toți – ăsta ne fusese jurământul – să apelăm la toți scriitorii, indiferent de etnie etc. Trecuserăm pe la toți și, acum, nu ne rămânea decât să apelăm la unii din cei care au refuzat.”

Aureliu Busuioc. „Demisionez, dar nu semnez”

„Pe Bus(….), l-am găsit în birou. De câte ori se întâmpla să intri, îl găseai dormind fie cu gazeta pe cap, fie cu capul în gazetă. De data asta dormea cu gazeta pe cap. La apariția noastră, dar ăsta eram eu și cu Brodschi, Bus(…) a deschis un ochi, s-a uitat lung la noi și, deodată, s-a mișcat:

- Aaa, voi sunteți, zice. Așteptați-mă o clipă, că scriu ceva… A căutat un condei pe masă, a tras o hârtie mai în față, a surâs ceva și-mi întinde hârtia mie. Brodschi mi-a înșfăcat hârtia să citească el primul. Dar eu deja citisem. Și citisem: „Demisionez, dar nu semnez”.

Așa și a fost.”

Efim Tarlapan. „Zina n-o să-mi permită!”

„(…) Nu doresc nimănui să fie în pielea noastră în care eram noi, grupul de inițiativă, îl clipa aia. (…)

Pe Tarl(…), l-am prins în foaierul Teatrului.

- Nu, zice categoric. Zina n-o să-mi permită!

Soția n-o să-i permită!”

Spiridon Vangheli. „Dumnealui nu-i acasă”

„(…) La Vang(…) a ieșit soția.

- Dumnealui nu-i acasă, ne-a spus dumnealui. Nu-i, dar a lăsat cuvânt să ne lăsați hârtiile, mâine el o să le studieze și vi le întoarce.

Nu, dragă Vang(…), mâine, în zori, noi vom fi în drum spre Moscova!”

Nicolae Dabija. „Am spus: când o să semneze Lupan, Malev, Istru, Cibotaru – semnez…”

„Întâlnirea cu Nicolae Dabija a fost cu totul specială, arată Esinencu:

„Îl luăm pe Dab(…). Cine se duce la el? Decis: Esinencu și Moraru. Esinencu se bănuiește că-i tare, Moraru – e cumătru cu Dab(…).

- Eu intru primul, ghea Colea, că-s cumătru. Eu îl corup.

Nu-i Moraru, nu-i, nu-i, nu-i, iese, ștergându-și fruntea cu palma de sudoare.

- Ce-a spus?

- Nu. A spus: dă-o să semneze Lupan, Cibotaru, Malev, Istru, atunci o să semneze și el. A spus, adică, ce ne-a mai spus.

- Ia dă-te la o parte, că intru eu.

Intru.

- Bună ziua, Nicolae.

Dab(…) se ridică, parcă ar vrea să se apropie, să-mi dea mâna, dar rămâne învinețit pe loc:

- Nicolae, dacă e cu ideea aceea, nici să vorbim. Lupan a semnat? Nu. Secretara de partid a semnat? Nu. Istru a semnat? Nu. Am să semnez, când au să semneze ei.

- Nicolae, nu mă fă să urlu!

- Și nu striga în biroul meu, ba și am de lucru. Atât.

Ies cu coada între picioare. Adică, mi-am revenit, când m-am trezit în fața lui Moraru, care mă aștepta în coridor.

- S-a făcut? mă întreabă sărmanul, că la bătaie se punea ruda, cumătrul.

- Dă-mi voie să urlu o dată!

- Ghea Colea, să fim rezervați! Soarta, nu uita, e comună! Ia dă-te să mai intru eu.

Nu-i Moraru, nu-i, nu-i, nu-i, nu-i și, deodată, mai să mă pocnească ușa care, se vede, a fost plesnită de către piciorul lui Moraru.

- Să-l… în…, zice și trece pe lângă mine ca și cum nici n-aș fi existat.

Eu nu-l mai întreb ce s-a întâmplat, nu-l mai rețin, ci m-avânt înainte spre ușa de la biroul lui Dab(…).

- Nicolae, o încep eu chiar din prag, ascultă ce-ți spun: nouă ne e greu, dar o să câștigăm și ce-o să faci atunci? Ai soție! Ai copii! Cum ai să te uiți în ochii oamenilor – te-ai gândit?

- Dumneata, de-acum devenisem pe loc dumneata, tu poți să nu mă iei cu răcnetele.

- Dar eu nu răcnesc. Te previn ce te așteaptă…

- Am spus: când o să semneze Lupan, Malev, Istru, Cibotaru – semnez…

Am mai intrat la Dab(…)ică al nostru încă de două ori.

Rezultatul?

Același!”

Vangheli pentru Jurnal.md: „Cred că așa a fost, da”

Vitalie Răileanu, îngrijitorul ediției, a confirmat că, în original, numele prescurtate de mai sus corespund cu cele ale lui Nicolae Dabija, Spiridon Vangheli, Aureliu Busuioc, Grigore Vieru și Efim Talapan. El a amintit și despre faptul că Dabija s-a judecat ani buni cu Esinencu, pentru că cel din urmă l-a trimis la origini, acuzându-l că ar fi comunist și trădător.

Solicitat de Jurnal.md, Spiridon Vangheli, singurul dintre scriitorii nominalizați care mai este în viață, nu a negat că s-a împotrivit să semneze acea scrisoare.

„Nu țin minte, sincer vorbind, dar cred că așa a fost, da. Dacă n-am semnat, n-am semnat și gata. Ce replică să mai am?”, a specificat Vangheli.

Beșleagă: „Dacă scrie Esinencu, înseamnă că o face în cunoștință de cauză”

Întrebat de echipa noastră ce cunoaște despre acea scrisoare, și scriitorul Vladimir Beșleagă i-a dat dreptate lui Esinencu.

„Posibil să fie și așa. Eu îmi amintesc de altceva - de „Scrisoarea celor 66” pentru grafia latină, pe care Grigore Vieru nu a semnat-o. Fiecare avea moftul lui, și Dabija făcea șuvoaie, șuvoaie… Dacă scrie Esinencu, înseamnă că o face în cunoiștință de cauză”, afirmă Beșleagă.

N-au semnat nici „Scrisoarea celor 66”

Menționăm că „Scrisoarea celor 66” a fost semnată în același an, 1988, de către 66 de personalități din domeniul științific și cultural, care solicitau declararea limbii române drept limbă de stat. Aceasta a fost adresată Comisiei interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti. Din lista semnatarilor acestei scrisori lipsesc toți scriitorii amintiți de Esinencu.

Nicolae Esinencu, dramaturg, poet, prozator, traducător și scenarist de film, s-a stins din viață la 25 aprilie 2016.

jurnal.md