image
Sursa foto: S.A „Moldovagaz”

Vadim Ceban, despre prețul de 90 de bani al Transnistriei pentru gazul rusesc: „Ei trebuie să își asume aceste datorii”

Întrebat cum vede situația că cetățenii de dincolo de Nistru plătesc 90 de bani pentru metrul cubi de gaze, iar noi trebuie să plătim 11 lei, Vadim Ceban, președintele consiliului de administrație al S.A „Moldovagaz” a declarat în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV, că aceste lucru este nedrept.

„Mă simt foarte prost că, într-adevăr, se întâmplă ce se întâmplă și, respectiv, acest lucru pe care noi îl vedem. Nu este corect absolut și nu este just, dar încă o dată vă spun că sunt documentele care sunt elaborate, sunt documente și planuri de reglementare a acestor datorii și acestei situații încă din 2007. Abia proaspăt venisem la Ministerul Economiei și discutam despre aceste delimitări și, respectiv, despre divizarea inclusiv a contractelor de furnizare, divizarea datoriilor, eu cred că vom ajunge la acest aspect, dar trebuie de divizat contractul o dată când divizăm și datoria. Cei care n-au plătit, trebuie s-o facă. Tiraspolul trebuie să își asume aceste datorii, are patrimoniu poate, să achite și cu patrimoniul sau cu alte active sau contribuția autorităților de acolo, inclusiv, ce active mai au”, a declarat Vadim Ceban.

Potrivit șefului de la Moldova Gaz, aceste probleme vor putea fi rezolvate atunci când diferendul Transnistrean va fi soluționat la nivel politic.

„Trebuie să nu mai admitem în viitor ceea ce se întâmplă la moment. Noi trebuie să asigurăm cu energie electrică țara, trebuie să avem interconexiunile, ceea ce face acum Guvernul, lucru care e întârziat în opinia mea, noi trebuia să fi făcut acest lucru de mult timp în urmă. Dar dacă se va întâmpla peste doi ani eu sper ca posibilitatea de negociere va fi mult mai altfel, dar trebuuie să avem aici o viziune foarte pragmatică. Trebuie să discutăm înclusiv cu Gazpromul. Situația din ziua de astăzi ne arată că resursa este la ei. Eu nu spun că este un singur furnizor, poftim este Energocom sunt alți 24 de furnizori, când vom crea această piață, când va fi alegerea, atunci poftim, noi nu ținem cu dinții asupra acestui contract și de această piață, dar trebuie să înțelegem că țara trebuie să treacă peste această perioadă care este complicată. Toate aceste probleme pot fi soluționate doar în cazul în care noi avem rezoluțiunea politică a acestui diferendum, nu este doar problema Moldovagaz a situației care s-a creat”, a conchis Vadim Ceban.

Noutăţile partenerilor

comentarii: