E posibil un alt Partid Democrat după Plahotniuc?

Amânat un timp pentru că deruta de după fuga lui Plahotniuc era probabil prea mare și schemele care înainte funcționau bine reglate și coordonate se gripaseră, congresul de sâmbătă ne-a oferit imaginea a ceea ce este PD și ce va fi în lunile care urmează. Noul lider ales, anticipat de mulți, este Pavel Filip, premierul instalat în ianuarie 2016, în dricul nopții, de Plahotniuc.

O întrebare la care trebuia să răspundă congresul este de ce un partid care a câștigat cel mai bun rezultat electoral din istoria sa a ajuns în opoziție? Întrebarea formulată de Pavel Filip era cu adevărat dramatică, dar conține și un răspuns nelipsit de un iz ironic: a ajuns în opoziție pentru că de data aceasta au fost alții mai „vicleni” decât ei. Înainte PD era șmecherul care făcea jocurile: câștiga cu greu 15 mandate în alegeri, iar ulterior, prin operațiuni secrete, cu plicuri și dosare, obținea o majoritate parlamentară, care nu reflecta voința alegătorilor.

PD și coordonatorul său executau adevărate numere de magie – comuniști înverșunați și eurasiatici notorii deveneau dintr-o dată europeniști convinși. După alegerile din 24 februarie 2019 strategiile infailibile ale oligarhului au dat chix.

Puțini și-au imaginat că la congresul extraordinar din 7 septembrie vor avea loc dezbateri autentice, că vor fi analizate, lucid, fără menajamente, cauzele pentru care PD a pierdut puterea. Și mai ales că va fi discutată critic și cu asumare personală prestația lui Plahotniuc, fostul lider al partidului.

Noul președinte a fost votat unanim, fără alternativă. Nu s-au consemnat puncte de vedre divergente, nu a existat o moțiune reformistă, promovată de un grup de membri de partid mai curajoși și mai onești. Tot ce a răzbătut a fost setea de revanșă, dorința de a reveni la butoane.

Declarația politică a congresului nu suflă o vorbă despre o reformă în partid, în schimb avertizează societatea moldoveană asupra pericolelor aduse de coaliția PSRM-ACUM, cea care ruinează mărețele realizări ale guvernării precedente.

Reproducem pasajul final redactat pe un ton patetic, de invocație revoluționară: „În aceste momente cruciale pentru destinul țării, Partidul Democrat din Moldova înțelege că este singura forță politică de opoziție capabilă să oprească atacul direct al guvernanților asupra suveranității naționale și a securității regionale.

Chemăm toți cetățenii care cred în valorile Republicii Moldova și în idealurile europene să se solidarizeze cu Partidul Democrat pentru a ne opune încercărilor guvernanților de a uzurpa viitorul generațiilor care vin. Doar împreună vom zădărnici planurile lor de a lua țara cu împrumut de la copiii noștri.”

Congresul PD-ului, așadar, invocă pericole externe, dar nu-i spune Rusiei pe nume, și acuză o componentă a actualei guvernări, Blocul ACUM, de duplicitate, pentru că și-ar fi trădat promisiunile din campanie și că în locul dezoligarhizării politizează instituțiile statului și își instalează fidelii.

Lista problemelor pe care congresul PD a refuzat să le dezbată e mult mai gravă și mai substanțială decât Declarația pe care presa a calificat-o ipocrită și demagogică. De pildă, nu s-a explicat opiniei publice de ce PD, care ne asigură că a fost și a rămas un partid pro-occidental, a blocat relația cu Uniunea Europeană, care a suspendat finanțarea Republicii Moldova.

Congresul nu a calificat și nu a condamnat marele atac la democrație, comis sub guvernarea PD, atentatul asupra dreptului cetățenilor moldoveni de a alege și de a fi aleși, atunci când justiția aservită lui Plahotniuc a invalidat rezultatele scrutinului din Chișinău, câștigat de Andrei Năstase.

Congresul nu a discutat o chestiune flagrantă: de ce guvernarea PD nu a investigat furtul miliardului, pe care, dimpotrivă, a ținut să-l pună, printr-o lege votată în regim de urgență în Parlament, pe umerii poporului.

Nu numai că nu a investigat această crimă odioasă, care a sărăcit și mai mult Republica Moldova și i-a încărcat de repulsie pe partenerii noștri externi, ci s-a îngrijit de impunitatea hoților. Ilan Shor, principalul suspect și chiar condamnat în dosarul fraudei bancare, a fost protejat de PD, încurajat să-și facă partid, ajutat să câștige – cu fonduri de nimeni contabilizate și verificate – primăria Orheiului și, ca o sfidare supremă, a fost propulsat în Parlament cu câțiva deputați care ar fi dorit ca raportul Kroll să nu fi fost redactat niciodată.

La fel, PD nu și-a asumat nicio răspundere și nu a îngăimat nici un regret pentru contribuția sa decisivă la alegerea pro-rusului Igor Dodon în funcția de șef al statului. L-au făcut pe Dodon președinte, iar acum vor să mobilizeze poporul la luptă împotriva acestuia, pentru a scăpa țara de influența Rusiei. O scindare aproape schizofrenică: să te declari partid pro-european și să acționezi în interesul Moscovei.

PD nu și-a făcut mea culpa nici pentru cea mai odioasă faptă pe care a săvârșit-o guvernarea girată de el: expulzarea, de fapt trădarea celor 7 profesori turci de la liceele „Orizont”, chiar dacă unii dintre acești dascăli ceruseră azil în Moldova și locuiau de circa 20 de ani aici. Au fost prinși și trimiși în temnițele lui Erdogan.

Multe sunt punctele rămase fără răspuns la congresul PD: cheltuielile exagerate în campanie, propaganda toxică prin televiziuni… Apoi, e de mirare că nimeni n-a avut curiozitatea să întrebe la congres de ce a fugit din țară „echipa operativă” de conducere a partidului, de ce au fugit Plahotniuc, Botnari, Iaralov, Andronati, Țuțu… și pe unde hălăduiesc? Că doar ei făceau agenda formațiunii și-i asigurau financiar și „pugilistic” funcționarea. Membrii de rând ai PD erau în drept să cunoască detalii despre această întâmplare șocantă.

O putea propune spre dezbatere chiar președintele de onoare, Dumitru Diacov, care în mai multe interviuri și declarații, de după 14 iunie, și-a mărturisit nedumerirea în raport cu deciziile care se luau în PD fără o dezbatere internă și fără ca el, fondatorul partidului, să fi știut.

Acum PD încearcă să se relanseze cu un nou lider, Pavel Filip, însă bănuiala grea este că Partidul Democrat a rămas atent supravegheat și îndrumat de fostul coordonator, aflat în refugiu. Vom vedea dacă această supoziție se confirmă, mai ales că PD va avea ocazia în lunile ce vin să-și demonstreze adevărata adeziune la valorile europene în lupta cu Dodon și cu PSRM, care încearcă să-și supună structurile puterii de stat și sursele de profit pe care le-au rodat atât de bine Plahotniuc și anturajul său.

Pornind de la imaginea degajată de congresul din 7 septembrie, Partidul Democrat pare a fi departe de a avea capacitatea și mai ales justificarea morală de a se pretinde o soluție la „revanșa Rusiei” în Republica Moldova. Cea mai potrivită formulă în care-l putem prinde este „încremenirea în proiect”, și nu regretul, nu reforma internă, nu asumarea erorilor.

E posibil un alt Partid Democrat după Plahotniuc?... Ar însemna să ni-i imaginăm pe „mucenicii” PD-ului, cu averile lor obscure, agonisite în anii grei de „muncă pentru țară” și de „apărare a valorilor europene”, intrați pe drumul Damascului. Și nu-i ușor.

Vitalie Ciobanu, Europa Liberă