image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Maia Sandu: Voi vorbi serios cu Stoianoglo; Ce va face cu luxul de la Condrița și unde va efectua prima vizită peste hotare

Președintele ales al RM, Maia Sandu, afirmă că, imediat după preluarea mandatului va avea o discuție cu procurorul general, Alexandr Stoianoglo, despre lipsa de progrese în dosarele de rezonanță, inclusiv jaful miliardului. Declarațiile au fost făcute astăzi, în cadrul unei conferințe de presă în format larg, organizată la Palatul Republicii.

În cadrul evenimentului, Maia Sandu anunțat primele nume din viitoarea sa echipă de consilieri: Ala Nemerenco - consilier pe probleme sociale, Veaceslav Negruța - consilier economic, Olesea Stamate - consilier pe justiție.

Totodată, Maia Sandu a anunțat că ceremonia de învestire va avea loc pe 24 decembrie, la Palatul Republicii și va fi organizată într-un format restrâns, ținându-se cont de restricții în contextul pandemiei.

13:12 // Ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova va avea loc pe 24 decembrie, la Palatul Republicii.

„Din păcate evenimentul va fi restrâns, cu o participare limitată. Există o lege care prevede cum trebuie să fie organizată această ceremonie. Ar urma să invităm participanți din mai multe instituții de stat. Urmează să găsim o formulă astfel ca să ținem cont de restricții. Din păcate, nu vom putea invita prea multă lume la acest eveniment. Va fi un eveniment modest, dar toată lumea îl va putea urmări online”, a precizat Maia Sandu.

12:56 // Maia Sandu va efectua la Kiev prima vizită după preluarea mandatului prezidențial. „Încă nu am pus la punct toate detaliile. Cel mai probabil, în ianuarie”, a menționat Maia Sandu care urmează să se întâlnească cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.

12:50 // Președintele ales al RM, Maia Sandu, își asumă angajamentul să pună capăt practicilor de filare a oamenilor care ies la proteste.

„Este absolut anormal. Intimidarea oamenilor care vin să-și spună un punct de vedere care nu coincide cu cel al guvernării e un lucru care trebuie eliminat. Va fi unul dintre subiectele importante de pe agenda mea. Îi voi scoate la stâlpul rușinii pe cei care procedează așa cu oamenii. Oamenii nu trebuie hărțuiți sau să-și piardă locul de muncă. Fac angajament să fiu de partea oamenilor și să oprim aceste practici rușinoase”, a menționat Maia Sandu.

12:37 // Maia Sandu a fost întrebată dacă vede în Andrei Năstase un potențial candidat pentru funcția de premier.

„În Parlament se va decide cine poate face parte din echipa de guvernare. Voi veni cu un punct de vedere. Nu cred că în Parlamentul actual sunt suficienți deputați care să voteze pentru un Guvern de treabă, de aceea pledăm pentru alegeri parlamentare anticipate”, a fost răspunsul Maiei Sandu.

12:34 // Cu referire la proiectul de lege privind statutul limbii ruse, Maia Sandu consideră că scopul urmărit de socialiști este de a diviza oamenii.

„S-au speriat pentru că au văzut că oamenii s-au unit pentru o agendă comună au lăsat de-o parte diferențele. Acum vin cu inițiative care să-i divizeze pe oameni, să-i pună pe baricade, să uite de obiectivul de a lupta cu hoții. Apelul meu către oameni este să nu se lase divizați”, a menționat Maia Sandu.

12:31 // Maia Sandu a fost întrebată dacă intenționează să schimbe conducerea SPPS. „E prea devreme. Trebuie să ajung în funcție, să mă documentez”, a precizat șeful ales al statului.

12:28 // „Sunt foarte curioasă cum a reușit Igor Dodon să majoreze bugetul Președinției de două ori. Chiar vreau să văd unde s-au adus acești bani”, a spus Maia Sandu.

12:26 // Maia Sandu s-a referit la plafonarea taxelor locale propusă de autoritățile și față de care, săptămâna trecută, au protestat mai mulți primari. „Guvernul nu a prezentat o analiză. Deciziile nu se iau așa. Sunt mare susținătoare a condițiilor bune pentru afaceri”, a menționat președintele ales.

12:20 // Președintele ales al RM dă asigurări că toată presa va avea acces la evenimentele organizate la Președinție.

„Am mai fost în funcții publice. Am comunicat și o să comunicăm în continuare respectuos. Suntem transparenți și o să continuăm să fim transparenți”, a menționat Maia Sandu, întrebată dacă nu are de gând să interzică jurnaliștilor incomozi accesul la Președinție, așa cum a procedat Igor Dodon.

11:59 // Maia Sandu a anunțat că va veni cu o restructurare a Consiliului Suprem de Securitate. „O să folosesc toate instrumentele așa încât toate instituțiile să funcționeze”, a spus președintele ales.

„Detalii despre modul în care va fi reformatat acest CSS le voi oferi după intrarea în funcție”, a adăugat Maia Sandu.

11:52 // Președintele ales al RM a anunțat primele nume din viitoarea sa echipă de consilieri: Ala Nemerenco - consilier pe probleme sociale, Veaceslav Negruța - consilier economic, Olesea Stamate - consilier pe justiție.

11:45 // Maia Sandu a precizat că va discuta cu procurorul general Alexandr Stoianoglo inclusiv despre lipsa de progres în dosarul furtului miliardului. „Îl voi întreba dacă există presiuni din partea unor clanuri mafiote, dacă e vorba de colaborare ineficientă din partea unor jurisdicții externe”, a spus Maia Sandu.

11:40 // La întrebarea care este poziția cu privire la situația din Belarus, președinte ales al RM a anunțat că va veni cu o poziție oficială după inaugurare.

11:34 // Maia Sandu a calificat activitatea procurorului general Alexandr Stoianoglo, la un an de la numirea în funcție, drept una „lipsită de performanțe”.

„Nu prea am lucruri bune de spus despre activitatea procurorului general după un an de zile, din păcate. Îmi doresc să am o discuție imediat după inaugurare. Să văd dacă sunt argumente pentru această lipsă de performanță. La Consiliul Suprem de Securitate vom avea discuții serioase despre cele mai mari dosare de corupție”, a menționat Maia Sandu.

11:27 // Președintele ales al RM, Maia Sandu, a anunțat că va lansa discuții cu Federația Rusă în privința prezenței militarilor ruși în regiunea transnistreană.

Maia Sandu a fost întrebată dacă va opta pentru interzicerea și retragerea pacificatorilor ruși.

„Atunci când vorbim de prezența rusească sunt două aspecte. Primul e grupul operativ al forțelor armate. În raport cu acest grup operativ, nu a existat acordul RM. Poziția statului este că aceste trupe trebuie să se retragă, la fel ca și munițiile pe care partea rusă spune că le păzește. Al doilea aspect este misiunea de pacificare. Este un acord din 1992, semnat dintre RM și Rusia. Pentru că nu există pericolul unor acțiuni militare, partea RM spune că acestă misiune trebuie transformată în una civilă, sub egida OSCE”, a spus Maia Sandu.

11:24 // Maia Sandu a fost întrebată dacă va institui carantina totală în RM, în legătură cu creșterea numărului de persoane infectate cu Covid-19.

„Președintele nu ia parte la acest proces despre carantină. Există o comisie și care ia aceste decizii. Situația este atât de complicată pentru că această criză a fost administrată prost de către guvernare. În continuare există mult haos din partea celor care ar trebui să administreze corecte. Avem costuri economice mari. Statul nu a venit cu ajutor pentru cei care au fost nevoiți să-și sisteze activitatea. Așteptăm în bugetul pentru 2021 resurse concrete pentru acest scop”, a menționat Maia Sandu.

11:18 // Maia Sandu a declarat că va tăia costurile de întreținere a edificiilor administrate de Președinție, inclusiv va căuta o altă utilizare pentru vila de la Condrița.

„Nu am fost niciodată la Condrița, îmi este greu să spun ce utilizare eficientă, vom merge acolo să vedem. Celelalte clădiri pe care le deține Președinția... trebuie să vedem costurile și să venim cu măsuri de eficientizare. Știu doar că se irosesc bani publici acolo. Știu că e lux exagerat pentru o țară săracă în care pensia nu ajunge nici la nivelul de sărăcie. Vrem să vedem bugetul pentru 2021 și să vedem unde se pot mai eficient cheltui banii publici.

„Da, voi lucra în instituția prezidențială. Trebuie să ajung acolo și să văd cum pot fi micșorate cheltuielile de întreținere”, a adăugat Maia Sandu.

11:13 // Președintele ales al RM a declarat că va renunța la calitatea de membru al PAS.

„Voi depune toate eforturile pentru a fi președintele tuturor”, a spus Maia Sandu.

11:11 // Maia Sandu a fost întrebată dacă va accepta votul socialiștilor pentru un nou Guvern. „Un Guvern susținut de socialiști nu va avea puterea să combaterea corupției și reforma justiției, măsuri așteptate de oameni”, a fost răspunsul președintelui ales, adăugând că în acest context, alegerile anticipate sunt singura soluție, iar în Constituție sunt indicate clar metodele de convocare a alegerilor anticipate.

11:07 // Maia Sandu a anunțat că intenționează să aibă o întrevedere cu premierul Ion Chicu „pentru a vedea care e situația în țară”.

11:03 // Guvernul condus de Ion Chicu trebuie să plece, a declarat președintele ales al RM, Maia Sandu.

„În aceste alegeri, prin vot oamenii au votat nu doar împotriva lui Igor Dodon, ci și împotriva Guvernului lui Dodon, împotriva modului în care echipa sa face politică. Este clar pentru noi că acest Guvern trebuie să plece”, a spus Maia Sandu.

Președintele ales a fost întrebat dacă a discutat cu Igor Dodon după alegerile prezidențiale.

„Nu am avut nicio discuție, așa cum n-am avut nici înainte de alegeri. Ultima discuție a fost acum un an când Guvernul pe care l-am condus a fost demis de majoritatea parlamentară din cauza reformelor justiției”, a spus Maia Sandu.

-----------------

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi o conferință de presă în format lărgit. Evenimentul are loc la Palatul Republicii.

Evenimentul poate fi urmărit în direct.

Citeşte mai mult despre

comentarii: