image
Sursa foto: politia.md

VIDEO: Reținuți în timp ce vindeau droguri: Poliția a ridicat 15 kg de marijuana, în valoare de aproximativ 4 500 000 de lei

Au pus pe roate o afacere cu marijuana, dar au fost demascați de polițiștii de investigații. Suspecții, doi bărbați de 40 și 52 de ani, au fost reținuți în flagrant, în raionul Ungheni, în timp ce intenționau să pună în circulație 7 kg de marijuană.

Oamenii legii au documentat un grup de persoane care comercializau substanțe narcotice pe teritoriul țării.

Aceștia, pe parcursul anului, ar fi sădit și îngrijit plante de cânepă într-o fâșie forestieră dintr-o localitate din raionul Ungheni, iar la sfârșitul lunii octombrie, plantele de cânepă le-ar fi prelucrat cu scopul obținerii drogurilor sub formă de marijuană.

Astfel, timp de o lună, ofițerii de investigație au infiltrat un investigator sub acoperire pentru a obține mai multe informații în privința celor care aveau intenția de a comercializa o cantitate impunătoare de marijuană.

În continuare, sub controlul Poliției, investigatorul sub acoperire a procurat de la pretinșii comercianți 1 kg de marijuană sub formă de muguri, contra sumei de 30 de mii de lei.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiști, la începutul lunii noiembrie, suspecții au fost reținuți în flagrant, în timp ce intenționau să pună în circulație ilegală 7 kg de marijuană.

Ulterior, în podul casei mamei unuia dintre suspecți, polițiștii au ridicat circa 7 kg de masă vegetală care se presupune a fi marijuană, iar la liderul grupului infracțional a fost găsită și ridicată o armă de vânătoare, deținută ilegal și cartușe pentru aceasta.

În urma tuturor acțiunilor desfășurate, poliția a ridicat 15 kg de marijuana, în valoare de aproximativ 4 500 000 de lei.

Suspecții se află în arest pentru 30 de zile. Unul din ei și-a recunoscut vina, astfel, contribuind la acumularea materialului probatoriu pe caz.

În cazul în care le va fi demonstrată vina, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

politia.mdpolitia.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: