image
Sursa foto: theworldnews.net

Furtuna tropicală Amanda a făcut cel puţin 26 de victime în America Centrală

Amanda, prima furtună formată în actualul sezon al uraganelor din Oceanul Pacific, a făcut cel puţin 26 de victime în El Salvador, Guatemala şi Honduras la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit noilor bilanţuri publicate marţi, informează AFP.

Regiunea rămâne în alertă, în condiţiile în care o altă furtună, Cristobal, s-a format în Golful Mexic, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane din Statele Unite (NHC).

Numărul deceselor a crescut de la 16 la 20 în El Salvador, ţara cel mai grav afectată de furtuna tropicală Amanda, a declarat marţi Ministerul Mediului din această ţară din America Centrală.

Una dintre cele şapte persoane date dispărute a fost însă găsită în viaţă, a anunţat o funcţionară de rang înalt la San Salvador, Carolina Recinos, care a precizat totodată că 2.000 de case au fost "complet distruse" de intemperii. De asemenea, circa 7.886 de persoane au fost evacuate şi transferate în 179 de adăposturi.

Trecerea furtunii şi ploile torenţiale care au însoţit-o au provocat inundaţii, alunecări de teren, întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi apă potabilă.

Din cauza solurilor îmbibate de apă şi a ploilor abundente aşteptate să însoţească furtuna Cristobal, Ministrul Mediului a avertizat asupra "unei probabilităţi mari de producere a numeroase alunecări de teren şi de stânci".

În Honduras, patru persoane şi-au pierdut viaţa, fiind luate de viituri. Ploile au provocat inundaţii şi alunecări de teren în mai multe regiuni ale ţării, potrivit autorităţilor.

De asemenea, două persoane au murit şi două au fost rănite în Guatemala, unde autorităţile au raportat 500 de case avariate, scrie Agerpres.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: