image
Sursa foto: Getty Images

Serena Williams și Lewis Hamilton, gata să investească la Chelsea! Cum arată oferta celor doi sportivi

Chelsea continuă să fie în căutare de cumpărător, asta după ce rusul Roman Abramovich a fost obligat să renunțe la club, ca urmare a războiului declanșat de Vladimir Putin pe teritoriul Ucrainei.

După aproape două luni de când formația de pe Stamford Bridge caută un nou proprietar, acum, două nume importante din sportul mondial sunt tentate să investească la Chelsea.

Potrivit Sky News, Serena Williams (fostul număr unu mondial WTA) și Lewis Hamilton (fostul lider al F1) sunt gata să contribuie financiar la Chelsea. Cei doi au convenit să plătească aproximativ 12 milioane de euro fiecare și să intre astfel în tranzacția inițiată de Sir Martin Broughton.

Implicarea celor doi mari sportivi este una total neașteptată, mai ales în cazul lui Lewis Hamilton, care este recunoscut ca fiind fanul celor de la Arsenal, marea rivală din oraș a celor de la Chelsea.

George Osborne ar urma să vină deja cu un nume în noua conducere a echipei, Lord Finkelstein, care a acceptat deja, în cazul în care miliardarul Boehly va realiza tranzacția. Americanul a mai încercat să cumpere clubul în 2019, dar nu a avut succes.

Todd Boehly-Clearlake este implicat masiv în sport. El este proprietarul celebrei echipe de baschet LA Lakers, a echipei de baseball Los Angeles Dodgers și a echipei feminine de baschet Los Angeles Sparks.

Pe lângă Todd Boehly-Clearlake, au mai făcut oferte Stephen Pagliuca și Lord Coe.

Inițial, cel care devenea proprietar al lui Chelsea trebuia să achite 3,5 miliarde de euro către Roman Abramovich, însă rusul e dispus să mai negocieze puțin.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: