image
Sursa foto: thedailybeast.com

AFP: Europa, divizată între est şi vest în privinţa drepturilor pentru cuplurile de acelaşi sex

Referendumul ce va avea loc în România, sâmbătă şi duminică, este şi o ilustrare a divizării existente între, de o parte, majoritatea ţărilor din Europa de Est, mai conservatoare, şi cele din vestul continentului, de cealaltă parte, care au introdus în legislaţiile naţionale drepturi pentru cuplurile de acelaşi sex, notează joi AFP citată de Agerpres.

În aprilie 2001, Olanda a fost prima ţară din lume care a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex. Ulterior, 15 state europene i-au urmat exemplul: Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Danemarca, Franţa, Marea Britanie (cu excepţia Irlandei de Nord, care nu acceptă decât 'parteneriatul civil'), Luxemburg, Irlanda, Finlanda, Germania, Malta şi, cel mai recent, Austria, care, după o decizie a Curţii Constituţionale, urmează să facă acest lucru cel târziu în 2019.

În mai multe din aceste state legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex fusese precedată de parteneriatul civil, care oferă mai puţine drepturi, introdus pentru prima oară în legislaţie de Danemarca, în 1989.

Parteneriatul civil rămâne singurul statut autorizat pentru cuplurile gay în Ungaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Republica Cipru, Elveţia şi Italia.

Şi Slovenia recunoaşte parteneriatul civil, dar a respins în 2015 prin referendum căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Cehia intenţionează să introducă în codul civil căsătoria între persoane de acelaşi sex, putând deveni primul stat post-comunist care ia această măsură.

La fel ca România, majoritatea ţărilor din Europa de Est (Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Bulgaria) nu au autorizat nici parteneriatele civile, nici căsătoriile. Estonia a devenit, în octombrie 2014, prima republică ex-sovietică ce a introdus în legislaţie parteneriatul civil pentru cuplurile de acelaşi sex.

În Rusia, homosexualitatea era considerată o infracţiune până în 1993 şi boală psihică până în 1999. Din 2013, legea pedepseşte cu amenzi şi închisoare orice faptă de 'propagandă homosexuală' în rândul minorilor.

În Europa de Vest, mai multe state autorizează adopţia de către cuplurile de acelaşi sex, în cadrul căsătoriei sau al parteneriatului civil: Olanda (din 2001), Danemarca, Suedia, Spania, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Malta şi Austria.

Altele, precum Finlanda şi Slovenia, le permit homosexualilor să adopte doar copiii partenerului.

În ce priveşte reproducerea umană asistată medical, aceasta este autorizată pentru cuplurile lesbiene în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Spania, Austria şi ţările nordice. Măsura se află în studiu în Franţa.

Majoritatea ţărilor europene interzic aşa-numita 'gestaţie pentru altul'. Recurgerea la mame purtătoare este autorizată, cu condiţia ca acestea să nu fie remunerate, în Belgia, Olanda sau Marea Britanie. În 2014, Grecia a autorizat gestaţia pentru altul remunerată.

În restul lumii, cuplurile de acelaşi sex se pot căsători în Canada (din 2005) şi SUA (2015), precum şi în patru ţări din America Latină, dar nu în Africa şi nici în Asia, cu câteva excepţii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: