image
Sursa foto: gov.md

Gavrilița, la evenimentul de lansare a Programului Start pentru tineri: „O afacere trebuie susținută. Tinerii sunt viitorul”

Un nou Program Start pentru tineri a fost lansat, astăzi, de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, care vor să inițieze sau să dezvolte o afacere, pot beneficia de finanțare și suport consultativ în cadrul programului. Pentru implementarea acestuia, în anul curent, au fost alocate circa 20 milioane de lei.

Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că, și în continuare, Guvernul va încuraja tinerii să-și deschidă afaceri noi, pentru a consolida sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, astfel ca acesta să devină un motor tot mai puternic al economiei naționale. În acest sens, Executivul a întreprins deja mai multe acțiuni: a fost majorat bugetul ODIMM, aproximativ 10 milioane de lei au fost alocate pentru vouchere culturale. De asemenea, statul susține investițiile în securitatea alimentară, eficiența energetică, digitalizarea și diversificarea piețelor de desfacere.

Totodată, în comun cu partenerii de dezvoltare, au fost lansate programe de susținere, printre care și Programul Start pentru tineri care presupune granturi până la 200 de mii de lei și o linie de creditare cu o parte nerambursabilă de 15%. „Această asistență este foarte importantă pentru supraviețuirea și dezvoltarea afacerilor. Avem componenta de grant, dar și de credit, pentru că o afacere trebuie susținută inițial, dar și să devină una sustenabilă, să aducă venituri, să poată crește și crea locuri de muncă”, a spus prim-ministra.

În același timp, Natalia Gavrilița a subliniat că în toate programele lansate este integrată și partea de consultanță, pentru că antreprenorii, trecând de la un nivel la altul în dezvoltarea afacerii, au nevoie de susținerea unei comunități, de sfatul altor antreprenori sau de anumite conexiuni pe care ODIMM le poate facilita.

„În toată lumea, întreprinderi mici se creează, experimentează, învață, uneori eșuează, iar antreprenorii încep din nou și din nou, până găsesc formula perfectă pentru creșterea afacerii. Anume în acest proces de experimentare și învățare vrea să participe Guvernul, prin asistența sa. Susținem integrarea tinerilor în circuitul economic, credem că tinerii sunt viitorul Moldovei și trebuie să le creăm cât mai multe oportunități aici, acasă”, a menționat șefa Executivului.

În perioada 2009 (februarie) – 2022 (mai), ODIMM a implementat Programul Start pentru Tineri - o afacere durabilă la tine acasă, prin intermediul căruia peste 400 de tineri au accesat finanțare nerambursabilă de până la 180 de mii de lei, iar peste 1700 de tineri au fost instruiți în domeniul antreprenorial și ghidați în procesul de elaborare a proiectelor investiționale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: