image
Sursa foto: GettyImages

CEDO a condamnat Polonia pentru folosirea în instanță a mărturiilor obținute prin tortură

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat joi Polonia pentru folosirea ca probe în instanţă a unor mărturii obţinute de un grup infracţional prin tortură, în cadrul unei afaceri de trafic cu droguri, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Admiterea de probe obţinute prin rele tratamente contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv articolul 6.1 asupra dreptului la un proces echitabil, explică instanţa Consiliului Europei.

CEDO a fost sesizată în anul 2010 de către un polonez născut în anul 1968, care fusese membru al unei bande de delincvenţi ce făceau trafic cu cocaină. El a fost găsit vinovat şi condamnat în anul 2008 la 12 ani de închisoare, tribunalul polonez sprijinindu-se în special pe înregistrarea de pe o casetă a mărturisirii obţinute de această bandă, prin tortură, de la un alt bărbat în anul 1997, când acesta din urmă împreună cu cel condamnat încercaseră să iasă din reţea.

Jurisdicţiile poloneze „au acceptat ca aceste declaraţii să fie folosite ca probe pentru condamnarea reclamantului, în pofida interzicerii absolute a relelor tratamente enunţată de articolul 3 al Convenţiei (interzicerea torturii) şi fără a lua în considerare consecinţele din punctul de vedere al dreptului lui M. Cwik la un proces echitabil”, argumentează CEDO, care a decis că Polonia trebuie să-l despăgubească pe acesta cu 8.000 de euro ca prejudiciu moral. Hotărârea CEDO a fost luată cu o majoritate de şapte judecători, judecătorii polonez şi ceh emiţând o opinie divergentă.

CEDO s-a mai pronunţat în speţe în care funcţionari au obţinut mărturii sub tortură, dar acesta este primul caz în care este vorba despre o astfel de practică utilizată de o persoană particulară.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: