image
Sursa foto: foto simbol

ONU spune că închiderea școlilor a dus la „catastrofa unei generații”: Poate submina decenii de progres

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că lumea se confruntă cu o „catastrofă generațională” din cauza închiderii școlilor pe fondul pandemiei de coronavirus. Guterres spune că „readucerea elevilor în școli și instituțiile de învățare cât mai în siguranță trebuie să fie o prioritate maximă” odată ce transmisia locală a virusului este sub control.

Gutteres a declarat că la mijlocul lunii iulie școlile erau închise în aproximativ 160 de țări, afectând peste un miliard de elevi și studenți, în timp ce 40 de milioane de copii au pierdut din cauza închiderii grădinițelor.

Studenții cu dizabilități, cei din comunitățile minoritare sau defavorizate, studenții strămutați sau refugiați, precum și cei din zone izolate au cel mai mare risc de a fi lăsați în urmă, a spus el.

„Pandemia Covid-19 a dus la cea mai mare perturbare a educației din toate timpurile”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

„Acum ne confruntăm cu o catastrofă generațională în care se irosește potențial uman incalculabil, se subminează decenii de progrese și se exacerbează inegalități deja înrădăcinate”, a spus Guterres la lansarea campaniei „Salvați viitorul nostru”.

„Odată ce transmiterea comunitară a Covid-19 va fi sub control, readucerea elevilor și studenților înapoi în școli și unități de învățământ în cele mai bune condiții de siguranță posibile trebuie să fie o prioritate de top. Consultarea părinților, profesorilor și tinerilor este esențială”, a adăugat secretarul general al ONU.

Campania „Salvați viitorul nostru” solicită acțiuni în patru domenii cheie, inclusiv redeschiderea școlilor și prioritizarea educației în deciziile de finanțare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: