Simţul timpului în pandemie: Teama a făcut să avem senzația stagnării; Când accelerează timpul?

Pandemia de COVID a însemnat lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. Pentru unii, a venit mai ales cu stres legat de regimul de la muncă sau şcoală  sau cu anxietăţi legate de posibilitatea de a contracta COVID şi de a face faţă efectelor infecţiei. Pentru alţii, pandemia a creat spaţiul şi libertatea necesare pentru a urmări noi pasiuni sau pentru a lua decizii pe care le amânaseră.  Vieţile noastre suspendate – de bine, de rău – ne-au influenţat şi percepţia timpului. 

În iunie 2020, o echipă de cercetători a prezentat dovezile iniţiale că simţul individual al timpului în perioada pandemiei a fost strâns legat de emoţiile noastre. 

Oamenii care raportau sentimente profunde de stres şi nervozitate în martie şi aprilie 2020 tindeau să simtă, de asemenea, şi că timpul trecea mai încet, în vreme ce oamenii care declarau un nivel mai mare de fericire simţeau că timpul trece mai rapid. (Da, ne credeţi sau nu, a existat un larg segment de oameni care s-au bucurat de timpul petrecut în izolare).  Se pare că, şi în timpul unei pandemii, timpul zboară când te distrezi. Folosind date adunate pe parcursul unui an, am putut arăta cum percepţiile oamenilor privind evoluţia pandemiei au fost asociate cu simţul timpului, cu stările lor emoţionale şi dacă au adoptat comportamente menite să încetinească răspândirea COVID-19. 

Unde se duce timpul? 

Timpul e un lucru amuzant. Pe de-o parte, e incredibil de precis şi consistent – o măsură obiectivă. Fiecare zi pe Pământ durează cu exactitate 23,934 de ore. Atât îi ia planetei să facă o rotaţie completă în jurul axei sale. 

Pe de altă parte, felul în care simţim sau percepem trecerea timpului nu este la fel de consistent sau de precis. Mulţi oameni vor fi de acord că acele 23,934 de ore tind să treacă mult mai rapid sâmbăta decât lunea. 

Dr. Gable şi-a petrecut ultimul deceniu explorând cum două concepte strâns legate unul de celălalt, emoţia şi motivaţia, joacă un rol semnificativ.  Motivaţia este o parte a emoţiei şi poate fi împărţită în două categorii mari: „motivaţie de abordare” sau „motivaţie de evitare”. 

Prima este caracterizată de tendinţa de a interacţiona cu ceilalţi sau de a urmări anumite obiective atunci când experimentăm emoţii pozitive, precum bucuria. 

A doua se referă la tendinţa de a ne izola de alţii când experimentăm emoţii negative, precum tristeţea sau frica. 

Motivaţia de abordare este asociată cu trecerea mai rapidă a timpului, care duce în cele din urmă la a petrece mai mult timp implicat în ceva ce ne face să ne simţim bine.  Motivaţia de evitare este asociată cu trecerea mai lentă a timpului, care ne motivează să evadăm din situaţii potenţial periculoase.  În condiţii normale, aceste relaţii ne ajută să ne urmărim obiectivele mai eficient şi să ne menţinem siguranţa. Gândeşte-te cât de mult timp poţi petrece absorbit de o carte bună şi cât de rapid vei încerca să scapi de o situaţie ameninţătoare.  Însă ce se întâmplă în circumstanţe extreme? Mulţumită unui grant de cercetare de la National Science Foundation, cercetătorii au putut investiga, pentru primul an al pandemiei, cum motivaţiile şi emoţiile oamenilor au alterat simţul timpului. 

Rezultatele iniţiale

În aprilie 2020, dr. Gable şi echipa lui au întrebat o mie de americani despre simţul timpului şi experienţele lor emoţionale în lunile precedente. Aproape 50% din indivizi au raportat că timpul pare să treacă mai încet, ceea ce s-a legat strâns de niveluri mai mari de stres şi nervozitate. Respondenţii practicau şi mai frecvent distanţarea socială. Aproximativ 25% dintre participanţi au spus că timpul li se părea că zboară, ceea ce a fost asociat cu sentimente de fericire. Restul de 25% din participanţi nu au simţit nicio schimbare în simţul timpului. O lună mai târziu, am contactat aceiaşi oameni şi le-am adresat aceleaşi întrebări. Aproximativ 10% dintre cei care au raportat anterior că timpul trecea mai încet spuneau acum că trece mai rapid. Şi mai mulţi dintre ei spuneau că se simt relaxaţi şi calmi. 

Restul anului

Bazându-ne pe date dintr-un an întreg, am putut analiza rezultatele pe parcursul a 12 luni din pandemie.  Am descoperit că oamenii care au raportat că se simt mai relaxaţi, mai veseli şi mai încrezători simţeau că timpul trecea mai rapid. Prin contrast, participanţii care raportau sentimente puternice de frică, anxietate şi furie sau care simţeau că vieţile lor sunt în afara controlului percepeau că timpul trece mai încet. Senzaţia că timpul se mişcă mai încet a fost asociată şi cu mai multe griji legate de a fi infectat, anxietăţi legate de îmbolnăvirea unui membru al familiei şi griji despre cum virusul va afecta finanţele personale.  Am găsit şi un tipar interesant privind legătura dintre credinţele participanţilor cu privire la pericolele COVID-19 şi abilitatea de a aborda răspândirea virusului.  În mod specific, participanţii care simţeau că guvernul ar putea controla eficient pandemia şi că există tratamente eficiente pentru COVID-19 simţeau că timpul trece mai repede, scrie libertatea.ro.

Participanţii la studiu care considerau că exista o cantitate insuficientă de echipament medical pentru a trata COVID-19 şi simţeau că virusul era foarte mortal au raportat că timpul trecea mai încet.

În acelaşi timp, percepţia este asociată cu comportamentul. În timpul pandemiei, am găsit că oamenii care simţeau că timpul se mişcă mai rapid erau cel mai probabil să poarte masca. Între timp, oamenii care percepeau că timpul se mişcă mai încet tindeau să evite adunările mari de oameni. Ambele comportamente limitează răspândirea virusului. Aşadar, ce ar putea explica probabilitatea unui comportament asupra altuia?

Oamenii care poartă o mască se implică într-un comportament cu „motivaţie de abordare”, întrucât purtarea măştii nu îl protejează neapărat pe cel care alege asta cât pe cei din apropierea sa. 

Cu cât oamenii aveau mai multe emoţii pozitive, cu atât erau mai probabil să poarte o mască pentru a-i proteja pe cei din jurul lor. Cei care evită adunările largi se implică în comportamente autoprotectoare, cu motivaţii de evitare. În aceste cazuri, un astfel de comportament te ajută să eviţi contractarea virusului de la alţi oameni; frica şi evitarea îţi influenţează comportamentul. 

Cu alte cuvinte, dacă vezi o luminiţă la capătul tunelului – prin tratamente şi prin încredere în răspunsurile guvernului – eşti mai probabil să ai o atitudine optimistă şi să fii mai motivat să te implici în comportamente care să îi ajute pe alţii.

Dacă te simţi fără speranţă sau ai sentimente fataliste, timpul trece mai lent. Asta pare să-ţi motiveze impulsul de a hiberna şi de a te proteja.  Pe măsură ce dobândim o înţelegere mai bună privind tulpinile de COVID-19, ne înţelegem mai bine şi pe noi şi cum ne comportăm. Aceste rezultate pot sublinia importanţa de a menţine obiceiuri bune şi de a găsi pasiuni care produc emoţii pozitive. Astfel, nu te vei găsi prins într-un ciclu de disperare, compus din sentimentul că timpul stagnează.