image
Sursa foto: 123rf.com

Jale la masa magnaților lumii; Averile dispar peste noapte și „distracția” e de-abia la început

O fi dificilă viața pentru noi, oamenii de rând, dar nici pentru miliardari nu e prea simplă, în ultima vreme. Cei mai bogați oameni din lume privesc neputincioși cum li se destramă, din interior, imperiile. Inflația, instabilitatea de pe piețele financiare și tensiunile globale macină puternic avuțiilor celor mai înstăriți dintre pământeni.

Aproape peste noapte, s-au pierdut trilioane de dolari, iar situația e de-abia la început. În cifre, se pare că averea celor mai bogați 500 de oameni din lume a scăzut cu 1.400 miliarde de dolari în prima jumătate a anului. E mult, e puțin? Ei bine, dacă ai afla că vorbim despre cea mai gravă prăbușire înregistrată vreodată în averile miliardarilor lumii, nu-i așa că situația pare extrem de delicată?

Pe lista celor care pierd bani masiv în această perioadă regăsim câteva nume extrem de populare în România, cum ar fi cel al lui Elon Musk, Bernard Arnault, Bill Gates sau Mark Zuckerberg.

Tuturor li se diminuează avuția. De exemplu, șeful Tesla și Space X, ingeniosul Elon Musk, e mai sărac cu 61,8 miliarde de dolari. Principala cauză a diminuării averii sale impresionante (cea mai mare din lume), constă în faptul că acțiunile Tesla s-au prăbușit cu 36% anul acesta.

La rândul său, cel mai bogat francez, Bernard Arnault, e demn de compătimit, dacă ținem cont că 2022 i-a ras din portofel 49,3 miliarde dolari. În aceeași ordine de idei, fondatorul Facebook (redenumită Meta), pierde masiv bani. Acesta a rămas fără aproape jumătate din avere, în primul trimestru al anului curent. Nu în ultimul rând, Bill Gates, care a fost mult timp în fruntea celor mai bogați oameni, dominând prima poziție ani la rând, a pierdut și el anul acesta suma impresionantă de 23,4 miliarde dolari.

De departe, însă, cea mai agresivă pierdere de avere e suferită pe zona cripto. Aici, cap de listă este Changpeng Zhao, fondatorul și directorul general al Binance. Pe scurt, 80 de miliarde de dolari au fost șterși cu buretele în ultimele luni, din cauza evoluțiilor negative de pe piața de profil. Ca o „paranteză”, nici investitorii „mici” nu traversează perioade profitabile pe zona activelor digitale, piața confruntându-se cu vânzări masive, pe măsură ce investitorii se îndreaptă către investiții cu potențial de risc mai scăzut.

Noutăţile partenerilor

comentarii: