image
Sursa foto: customs.gov.md

Peste 80 de documente ascunse într-un automobil descoperite în timpul unui control la vama Leușeni

Funcționarii serviciului vamal de la Leușeni au depistat peste 80 de documente eliberate de autoritățile Republicii Moldova, Ucrainei și Bulgariei între bancheta din spate și roata de rezervă ale unui Ford Galaxy.

Cazul a fost înregistrat în seara zilei de joi, 30 aprilie pe sensul de intrare în RM. În cadrul controlului, vameșii au supus verificărilor autoturismul condus de un bărbat cu dublă cetățenie, moldovenească și bulgară, în vârstă de 39 de ani.

Deși conducătorul auto a optat pentru Coridorul Verde, ceea ce presupune că nu avea bunuri de declarat, în rezultatul verificărilor, funcționarii vamali au depistat un pachet de polietilenă plin cu documente. Acesta conținea 83 de acte pe nume diferite: cărți de identitate, acte permisive, pașapoarte, certificate de stare civilă, cărți de asigurare ș.a.

Pentru continuarea cercetărilor și atragerea la răspundere a persoanelor implicate, documentele au fost ridicate și vor fi transmise, conform competențelor, Poliției de Frontieră, pentru efectuarea expertizei tehnico-judiciare.

Dacă se va stabili că acestea sunt contrafăcute, conform prevederilor art.361 alin.1 Cod Penal al Republicii Moldova, conducătorul auto riscă O amendă în mărime până la 650 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 2 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: