image
Sursa foto: Facebook/ Liviu Dragnea

Dragnea își păstrează funcțiile; A primit vot de încredere la Consiliul Executiv PSD

Preşedintele partidului de guvernare din România, Liviu Dragnea, a primit vineri, la şedinţa CExN al partidului vot majoritar de încredere la şefia formaţiunii, informează Mediafax. Astfel, 60 de voturi au fost pentru susţinerea lui Liviu Dragnea, faţă de 8 împotrivă.

Votul a fost dat, după o reuniune de şapte ore, în care au fost asculte multe opinii ale membrilor CEN, apoi Dragnea a luat cuvântul, vorbind, punct cu punct, despre scrisoarea disidenţilor.

Gabriela Firea a declarat vineri, după opt ore de şedinţă a Consiliului Executiv PSD, că s-a supus la vot doar un punct din scrisoarea nemulţumiţilor, iar votul a fost: 10 voturi ca Liviu Dragnea să facă un pas lateral, 39 să continue şi o abţinere.

"S-au spus foarte multe lucruri, am numărat aproape 30 de persoane. Au fost opinii pro şi contra de a da publicităţii starea PSD. Primul câştig al Cex a fost prima şedinţă în care s-a dezbătut cu foarte multă sinceritate, cu argumente logice, toate problemele care ne frământă. Nu a mai avut nimeni acea timorare care a existat până acum şi cred că este de bun augur, că deşi a fost contestată această declaraţie comună, a adus beneficii. Domnul Dragnea a adus doar un punct referirea la domnia sa, dacă să continue sau nu. Au fost 10 voturi să facă un pas lagteral, 39 să continue şi o abţinere. S-a cerut excluderea mea din PSD de primarul Sector 5, fapt care nu a fost supus dezbaterii şi aprobării, la intervenţia lui Dragnea şi Dăncilă, care nu au considerat necesar şi oportun un astfel de punct", a declarat Gabriela Firea, după şedinţă.

Înainte de finalizarea şedinţei, informaţiile pe surse anunţau că au fost 60 de voturi pentru Dragnea şi 8 împotrivă. Întrebată de ce numărul este mai mic, Firea a explicat că: "Au mai lipsit. Deci nu au fost prezenţi". A fost completată de Marian Neacşu, care a declarat: "Au fost cinci colegi care nu au venit"

Primarul Capitalei a declarat că va susţine în continuare Guvernul PSD.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: