image
Sursa foto: eurosport.com

Ronnie O'Sullivan, OUT de la Mondial: Incident în timpul meciului cu Ali Carter

Ronnie O'Sullivan a fost eliminat de la Campionatul Mondial. Cel poreclit "Racheta" a fost eliminat de conaţionalul său, Ali Carter, în faza optimilor. "Căpitanul" s-a impus cu 13-9, dar un episod rar întâlnit în snooker a avut loc în frame-ul al 19-lea.

Ronnie (42 de ani) l-a lăsat pe adversarul său într-o poziţie de snooker, când doar ultimele cinci bile colorate mai erau pe masă. În timp ce se îndrepta spre fotoliu, acesta s-a ciocnit intenţionat de adversarul său.

Carter a fost amuzat de moment, dar tot O'Sullivan a continuat: "Eşti domnul Furie. Nu fi nervos". Carter a răspuns: "Îţi mulţumesc mult, foarte frumos din partea ta". A fost momentul în care arbitrul Paul Collier a intervenit şi a îndemnat la calm. "Sunt calm ca un castravete", a încheiat Ronnie.

"Nu am văzut așa ceva în 41 de ani de snooker la Crucible", a spus comentatorul meciului, Dennis Taylor.

Aceasta a fost a doua surpriză de la Crucible, din 2018. În primul tur, cel mai bun jucător al lumii, Mark Selby, a fost eliminat de Joe Perry, cu un sever 4-10.

O'Sullivan a ratat şansa de a-l egala pe Steve Davis la numărul de titluri câştigate la Crucible (6). Lider la acest capitol este legendarul Stephen Hendry (7).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: