image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

De ce PD n-a susținut moțiunea împotriva lui Ciocoi? Babuc: „A avut carențe, iar noi încercăm să arătăm că respectăm legea”

Fosta ministră a Educației, Culturii și Cercetării, democrata Monica Babuc, dezminte informația că PSRM-PD ar negocia crearea unei coaliții de guvernare și că ar urma să obțină fotoliul de ministru al Educației, Culturii și Cercetării în locul actualului ministru, Corneliu Popovici.

Monica Babuc a negat atât informația că s-ar discuta crearea unei coaliții între PSRM- PD, cât și cele spuse de fostul său coleg de partid, Andrian Candu, că PD ar urma să obțină patru ministere și că ea ar urma să revină în fruntea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Acum doua zile câțiva colegi au plecat din rândurile PD. Am declarat din start că regretăm acest lucru ca orice partid din care pleacă cineva. Imediat însă după această plecare a urmat un război mediatic, cu toate tunurile îndreptate asupra PD și a mea personal. S-a insinuat că discuțiile privind crearea unei coaliții cu PSRM ar fi pe final și că această coaliție ar fi ca și făcută. Este un fals. Afirm cu toată tăria că la întâlnirea de luni s-a discutat agenda pe care ne-a prezentat-o prim-ministrul Ion Chicu și că am discutat în cadrul acelei întâlniri despre programele sociale „Prima casă”, „Un doctor pentru tine” despre ajutoarele sociale etc.”, a declarat Monica Babuc.

Democrata a mai precizat că „nici până atunci, nici după nu s-a discutat despre formarea unei coaliții cu PSRM”.

Este o insinuație și faptul că ar fi partajate fotoliile de miniștri, unul dintre care ar fi fotoliul de ministru al Educației, Culturii și Cercetării. Niciodată, nimeni nu a avut cu mine nicio discuție, nicio ofertă, iar eu cu atât mai puțin nu am avut nicio solicitare de fotoliu într-un eventual guvern de coaliție”, a mai spus deputata.

Monica Babuc a menționat că fostul ei coleg, Andrian Candu, s-a întrebat cum s-ar împăca ea cu dl Dodon. „Îmi reconfirm atașamentul la valorile identitare: vorbesc limba română, sunt româncă în egală măsură ca și moldoveancă și reiterez că războiul de pe Nistru a fost un război dintre RM și FR în care armata rusă a jucat rol de agresor și niciodată nu voi devia de la aceste poziții ale mele”, a spus Babuc.

La întrebarea însă de ce a blocat moțiunea de cenzură simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, în cadrul Biroului Permanent al Parlamentului, Monica Babuc a declarat că dacă ar fi fost introdusă în ordinea de zi a Parlamentului, ea și mai mulți colegi „poate ar fi votat-o”.

„Moțiunea a avut carențe serioase la modul în care a fost prezentată. Iar noi suntem oameni care încercăm să arătăm că respectăm legea. Juriștii din Comisia Juridică și din Direcția Juridică a Parlamentului au constatat că moțiunea nu este alcătuită conform normelor legale”, a conchis Babuc.

Totodată deputata a ținut să precizeze că ministrul de Externe a fost invitat la fracțiunea PD, că și-a cerut scuze și a recunoscut în fața fracțiunii că a greșit.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: