image
Sursa foto: digisport.ro

Floyd Mayweather, o nouă achiziție: Sunt cu adevărat binecuvântat

Floyd Mayweather face ce face și reușește să iasă în evidență de fiecare dată. Mai nou, americanul a postat pe rețelele de socializare un clip video în care își prezintă noua achiziție, o casă ultraluxoasă.

Din imaginile postate reiese că noua vilă de lux are un design inspirat din construcțiile coloniștilor spanioli și dispune de o curte cu un pavaj superb și de o fântână arteziană în mijloc. Scările de acces sunt făcute după modelul celor prezidențiale.

Mayweather nu a arătat imagini din interior și nini nu a precizat unde se află noua sa locuință, care se adaugă și celei cumpărate anul trecut, în luxosul cartier Beverly Hills (California). Aceasta a costat 18 milioane de dolari și are 6 dormitoare, 9 băi, o sală de teatru uriașă și o sală mare de oaspeți.

Fostul campion mondial la 5 categorii de greutate nu-și face probleme în privința banilor. A fost cel mai bine plătit sportiv al planetei până anul trecut, când a revenit în ring după ce își anunțase retragerea. La acea vreme, în august 2017, americanul de 41 de ani a primit peste 100 de milioane de dolari doar din bursa meciului cu starul luptelor în cușcă, Conor McGregor, pe care l-a făcut knock out în repriza a zecea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: