„Există o incertitudine pe acest segment, că nu știm exact care va fi procedura. Propun să examinăm posibilitatea de a amâna discutiile asupra acestui regulament”, a menționat membrul CSP Inga Furtună, raportor privind proiectul.

„La ședința următoare deja vom cunoaște la ce modificări lucrăm. Legea urmează să fie modificată, nu putem să adoptăm un regulament care va fi în contradicție cu legea”, a adăugat președintele CSP, Angela Motuzoc.

„Problema este că această lege a fost contestată la CC. Vedem ce decide parlamentul”, a spus și membru CSP Dumitru Pulbere.

Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la Procuratură.

Potrivit inițiativei venite de la Guvern, Prim-ministrul va preselecta cel puțin doi candidați la funcția de Procuror General și va transmite lista și dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor.

Consiliul Superior al Procurorilor poate restitui lista candidaților și dosarelor acestora în termen de 5 zile lucrătoare de la data recepționării, dacă cel puțin un candidat nu corespunde în mod vădit condițiilor prevăzute de legislație. După înlăturarea încălcărilor, Prim-ministrul va prezenta Consiliului Superior al Procurorilor aceeași listă sau o altă listă de candidați, dar poate decide și reluarea preselecției.