image
Sursa foto: poză simbol

O femeie din New York este al treilea pacient din lume vindecat de SIDA

O femeie din New York a devenit al treilea pacient din lume care s-a vindecat de SIDA, aparent, grație unui nou tratament revoluționar.

Pentru că suferea de leucemie, a primit un transplant de celule stem de la un adult și altul de sânge din cordonul ombilical al unui copil. Nu a mai luat antivirale, iar din 2020 virusul HIV nu a mai fost detectat în organismul ei. În sângele din cordonul ombilical al nou-născutului a fost introdusă o genă care împiedică multiplicarea virusului.

Este al treilea caz de vindecare sau remisie pe termen lung a virusului. Există totuși, posibilitatea, ca acesta să se reactiveze. Însă primele două cazuri – doi bărbați – s-au vindecat după transplant de celule stem, iar pentru asta este nevoie ca primitorul să fie compatibil cu donatorul. Nu și în cazul transplantului de sânge, acolo nu e nevoie de compatibilitate.

Dr. Steven Deeks, expert în SIDA de la Universitatea din California, San Francisco, a declarat că „faptul că este de rasă mixtă și că este femeie este foarte important din punct de vedere științific și foarte important în ceea ce privește impactul asupra comunității”, a scris The New York Times, relatează The Independent.

Femeile înregistrează majoritatea cazurilor de infectare cu HIV la nivel mondial, dar reprezintă doar 11% dintre participanții la testele de vindecare. Se crede că boala se dezvoltă diferit la bărbați și la femei. Dar doctorul Deeks a adăugat că nu consideră că noul tratament va fi utilizat pe scară largă. „Acestea sunt povești de a oferi inspirație în domeniu și, poate, foaia de parcurs”, a spus el.

Aproape 38 de milioane de persoane din întreaga lume trăiesc cu HIV, iar aproximativ 73% dintre acestea primesc tratament, adesea prin intermediul unor medicamente antiretrovirale puternice care pot controla virusul. Cei mai mulți dintre ei nu pot trece printr-un transplant de măduvă osoasă, întrucât procedura este invazivă și riscantă. Acest tip de tratament tinde să fie oferit pacienților cu cancer care nu au alte opțiuni.

Noutăţile partenerilor

comentarii: