image
Sursa foto: GettyImages

Tânăra găsită carbonizată într-un câmp la Florești, neidentificată nici după o lună; Poliția solicită ajutor repetat

Tânăra găsită acum mai bine de o lună decedată pe un câmp la Florești, nu a fost identificată. Forțele de ordine solicită ajutor repetat pentru stabilirea identității acesteia.

Cadavrul carbonizat al victimei în vârstă de aproximativ 16-20 de ani, a fost găsit la data de 12 decembrie curent pe câmpul din preajma satului Nicolaevca. Nici până acum, identitatea acesteia nu a fost stabilită.

Poliția nu exclude faptul că tânăra și-ar putea fi anunțat rudele că pleacă peste hotare. Astfel, oamenii sunt rugați să verifice dacă apropiații lor plecați peste și a căror semnalmente coincid cu ale victimei sunt bine.

Semnalmente: vârsta aproximativ 16 – 20 ani, înălțimea 1,65 m, corpolența slabă, părul vopsit de culoare blond-roșietic (decolorat), coroana dentară integră, dinții sunt toți naturali, mărimea tălpii piciorului aproximativ 35.

Atrageți atenția asupra modelului cerceilor depistați, în caz că cunoașteți pe cineva care purta acest model.

politia.mdpolitia.md

În cadrul cercetării la fața locului și examinării cadavrului au fost depistate și ridicate fragmente de lenjerie (sutien și maiou) de culoare roșie și cercei din aur, proba 585.

Persoanele care dispun de informații privind identificarea cadavrului şi verificarea semnalmentelor descrise, să sune la numerele de telefon: 112 sau 060033442.

Noutăţile partenerilor

comentarii: