image
Sursa foto: Jurnal.md

Ultima oră! Abrogarea „legii miliardului furat”, declarată neconstituțională

Legea prin care a fost abrogată așa-numita lege a miliardului a fost declarată neconstituțională.

Hotărârea a fost pronunțată de către Curtea Constituțională, cu puțin timp în urmă, este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Curtea a constatat că, în cazul unui proiect de lege care are impact bugetar, Parlamentul trebuie să solicite avizul Guvernului. În ședința publică a Curții Constituționale, reprezentantul Guvernului a confirmat lipsa acceptului prealabil al Guvernului asupra proiectului Legii contestate.

Sesizarea a fost depusă la Curte de către deputații Pro Moldova, Adrian Candu și Vladimir Cebotari.

În opinia deputaților, anularea pretinsei legi a miliardului va duce la efecte catastrofale asupra economiei și stabilității financiare a statului, devalorizând leul și provocând creșterea inflației.

Totodată, legislatorii Pro Moldova spun că o consecință imediată a acestei legi este restituirea creditului acordat Guvernului de către Banca Națională a Moldovei, lucru imposibil de realizat și care ar înseamna reducerea critică a capitalului statutar al BNM și încălcarea angajamentelor asumate de RM în raport cu FMI.

Precizăm că legea privind emisiunea obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat, votată în 2016, a fost abrogată de Parlament în decembrie 2020. Este vorba de legea prin care miliardul a fost pus pe umerii cetățenilor. Atunci, „pentru” au votat deputații PSRM, din Partidul Șor, dar și transfugii din platforma Pentru Moldova.

Celelalte fracțiuni care au boicotat ședința consideră că acest proiect este unul populist, rezolvă problema jafului miliardului și că recuperarea banilor furați este singura soluție.

Anterior și Fondul Monetar Internațional s-a declarat îngrijorat de faptul că propunerile de inversare a acțiunilor importante întreprinse după ce a avut loc devalizarea din sistemul bancar riscă să submineze eforturile de reabilitare a sistemului financiar al Republicii Moldova.

„Acțiunile care subminează independența BNM sau inversează reformele susținute în cadrul programului anterior cu Fondul Monetar Internațional vor complica angajamentul FMI cu Republica Moldova”, a declarat Rodgers Chawani, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional în Moldova, într-un răspuns pentru Jurnal TV.

Noutăţile partenerilor

comentarii: