image
Sursa foto: Directorul General Castel Mimi, Adrian Trofim

Adrian Trofim: Tandem e o premieră absolută în vinificația din spațiul românesc. Pentru că e un parteneriat între 2 vinării

Pe 13 aprilie 2022, la București, a avut loc lansarea, în premieră, a unei serii de vin care unește vinificarea moldovenească cu cea transilvăneană. Pentru prima dată în spațiul românesc, două crame și-au unit eforturile pentru crearea unui produs comun.

Directorul General Castel Mimi, Adrian Trofim, are 31 de ani și conduce afacerea de familie ajunsă în Top 15 cele mai frumoase capodopere arhitecturale din lumea vinului. Lui îi aparțin numele vinurilor, ideile de promovare, dar și cele mai multe concepte de etichete. El a fost cel care a pășit peste stereotipurile societății vinicole din Moldova și a semnat un parteneriat cu cel mai mare producător de bere din țară, apoi a lansat o serie de vinuri în colaborare cu o vinărie din România.

După ce a studiat la Brighton, apoi la Viena, a ales să revină acasă, în Republica Moldova, unde continuă tradiția de producere a vinului a familiei sale, originare din satul Bulboaca. Adrian Trofim este vinificator în generația a 6-a și își propune, prin vinul moldovenesc, să facă cunoscută lumii întregi cultura, tradițiile și simbolurile neamului. În interviul de mai jos, Adrian Trofim ne povestește despre seria de vinuri Tandem - ca un manifest al prieteniei.

  • De ce Tandem? Cum a fost posibil acest parteneriat neobișnuit, practic între 2 concurenți?

Eu întotdeauna am mers împotriva curentului și am ales să fac lucrurile altfel, decât majoritatea. Vinificația este o industrie care ne definește ca neam, ca popor, și eu sunt ferm covins că, dacă ar colabora mai mult între ele, vinăriile ar ridica producția și promovarea vinului nostru la un nou nivel. Tandem este un vin al prieteniei, care unește tradiția de vinificare basarabeană și transilvăneană. E un vin care sper să devină un exemplu și pentru alți producători. Noi nu trebuie să luptăm unii cu alții. Dacă ne vom uni eforturile, vom face mai multe lucruri frumoase pentru vinificație și pentru țară, împreună.

Asta am demonstrat-o noi, cei de la Castel Mimi, împreună cu Vinăria Liliac - am lansat o serie de vinuri împreună. Tandem e simbolul prieteniei noastre cu Miron Radic - Directorul General al vinăriei Liliac. Noi am fost colegi de facultate la Viena și încă pe atunci, mai în glumă, mai în serios, discutam ce frumos ar fi să creăm cândva un vin împreună. Evident că, după absolvire, fiecare și-a văzut de drumul său profesional. Întâmplarea a fost să ne revedem în 2019, la o expoziție în București: eu, reprezentând Castel Mimi și Miron - Crama Liliac. Atunci am revenit la visul nostru din facultate și l-am realizat. După cum sugerează numele vinului - Tandem, dar și eticheta - este vorba despre 2 prieteni de pe ambele maluri ale Prutului, iar linia reliefată reprezintă harta viilor celor două crame. Seria Tandem conține 3 vinuri: alb, roșu și rose. Deocamdată vinurile se găsesc în vânzare doar în România.

  • Cum a început povestea Castel Mimi?

De fapt, nimeni nu a știut că va urma Castel Mimi. Mai corect ar fi să spun „cum a început povestea mea cu vinul”, pentru că asta a fost - o pasiune pe care am deprins-o de la tata încă fiind copil. Deși tatăl meu era jurist de profesie, îmi amintesc foarte bine weekend-urile pe care le petreceam alături de el la vinăria din sat. La începutul anilor 2000 se trăia greu, tata muncea foarte mult și acele 2 zile pe săptămână erau ca o adevărată comoară, fiind singurele ore pe care tata le dedica familiei. De aceea, în weekend-uri eram umbra lui mai peste tot. El a fost cel care m-a învățat să deosebesc Cabernet-Sauvignon de Rară Neagră și de alte soiuri. Așa, fără să-mi dau seama, prindeam cunoștinețele din mers. Poate anume această pasiune pentru vin m-a făcut să îndrăgesc chimia. Visam să ajung chimist-inginer, mai exact, să mă specializez în managementul deșeurilor. Și chiar dacă am ajuns să profesez altceva, încerc să mă implic în proiecte de împădurire de fiecare dacă când am ocazia.

„Primii bani de buzunar i-am făcut vânzând înghețată în parcurile din Chișinău, iar apoi livrând cutii și corespondență, în calitate de curier, la vinărie.”

  • Ai ales, până la urmă, să înveți vinificarea?

Am absolvit WSET1 și WSET2 (Wine & Spirit Education Trust) mult mai târziu. Pe băncile școlii, nu știam că urmează cândva să administrez o vinărie. Eu voiam să devin chimist și făceam totul pentru asta. Nu am fost un elev eminent, dar aveam rezultate bune la materiile care îmi plăceau. Am avut mereu ambiții mari. Asta m-a ajutat mult. La ambiții am adăugat multă muncă. Am muncit de mic și le sunt recunoscător părinților pentru asta. Ei mereu m-au tratat de la egal la egal, ca pe un matur, niciodată ca pe un copil. Atitudinea lor mi-a conferit încrederea că pot, că merit, că voi reuși.

După liceu, a urmat colegiul în Marea Britanie. Acolo m-am specializat în chimie, fizică și biologie. Apoi, când familia mea a început lucrările de restaurare la vinărie, am înțeles că mi-ar prinde bine să cunosc mai multe despre administrarea și dezvoltarea afacerilor. Deci, am optat pentru „Business și administrare”, cu specializarea în „Drept fiscal, Management financiar și Marketing internațional”. Evident că dreptul austriac nu mi-a fost tare util deocamdată, dar a fost o experiență interesantă oricum.

După copilăria petrecută în Moldova însorită, mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu ploile din Marea Britanie, așa că am ales să urmez facultatea în Austria, la Viena. Aveam însă o problemă… nu știam germana. Mi-am setat scopul s-o învăț, și am învățat-o. Peste 6 luni, am susținut examenul și am fost admis la Universitatea din Viena, iar în fiecare vacanță, în special în vacanțele prelungite de vară, reveneam în Moldova și munceam la vinărie. La început, în calitate de curier, apoi șofer, apoi ca ajutor la construcția vinăriei, apoi ca responsabil pe import de utilaj pentru vinificare. După facultate, am făcut chiar și practica la o vinărie de peste hotare. Așa, încet-încet, am început să învăț și să aflu tot mai multe despre vinificație.

  • Când ai înțeles că vrei să te ocupi cu producerea vinurilor?

Am înțeles-o întâmplător. Cred că vinificarea m-a ales pe mine, mai degrabă decât eu am ales vinificarea. Așa a fost să fie. După ce am revenit de la practică și când, în 2017, se finaliza renovarea Castelului, era deficit de muncitori la vinărie, în special în departamentul de producere. Vinul iubește control, atenție și disciplină, de aceea, m-am implicat eu. Datorită tatei, care îmi povestea, de mic, despre vinuri, dar și datorită surorii mele, Cristina, care s-a specializat apoi și ea în vinificație, am avut norocul să cunosc mulți vinificatori talentați, ascultam ce discută și cum vorbesc între ei despre vinuri, despre producere. Am experimentat mult, am învățat, am îngrijit via, am adus sute de butoaie de 17 tipuri, am urmărit cum evoluează vinurile în fiecare butoi și, după multe probe, am ajuns chiar și la propriile cupaje, unele fiind chiar unice în lume deocamdată (de exemplu, cum e Animaliens Pinot Noir-Rară Neagră-Saperavi).

„Am muncit de mic și le sunt recunoscător părinților pentru asta. Ei mereu m-au tratat de la egal la egal, ca pe un matur, niciodată ca pe un copil. Atitudinea lor mi-a conferit încrederea că pot, că merit, că voi reuși.”

  • Prin ce e diferit Castel Mimi de alte vinării din Moldova?

În primul rând, prin istorie, prin autenticitate, caracter, dar și prin atitudinea mea, a familiei mele. La Castel Mimi, se împletește modernitatea cu istoria. În toate gamele de vinuri, noi punem accentul pe autenticitatea neamului nostru, folosind simboluri din folclor pe etichete, cuvinte vechi, regionalisme, arhaisme. Castel Mimi nu e doar despre vinuri, e și despre experiența turistică și incursiunea în istorie pe care o trăiește fiecare din vizitatorii noștri.

Castel Mimi e un monument istoric. Acesta a aparținut ultimului guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi, care e originar din satul meu natal, satul Bulboaca, situat la doar 45 minute distanță de Chișinău. Tot în Bulboaca se află și casa lui Constantin Mimi, pe care o transformăm acum în muzeu. Puțini știu că ultimul guvernator al Basarabiei a fost și vinificator, cel care a contribuit mult la bazele vinificației în Moldova, a colaborat cu muzeele din țară.

Castel Mimi e un castel autentic, în care am păstrat, în proporție de 99%, până și cărămida roșie de deasupra ușii beciului. E singurul castel din Moldova, cu beci în care chiar se păstrează vinurile. Aici vinurile se maturează la temperaturi și condiții optime.

Plus la toate, desigur, Castel Mimi este unul dintre cele mai mari proiecte de restaurare din lumea vinicolă din Europa de Est și singurul complex vinicol din Moldova, la care au lucrat peste 600 specialiști din cele mai diverse domenii, inclusiv renumitul arhitect Arnaldo Tranti, care este și designerul multor etichete de vin și a devenit deja un bun prieten al familiei noastre.

Sunt ferm convins că orice progres e imposibil fără respect față de trecut, de aceea, încerc să popularizez valorile neamului meu implementând, în același timp, tehnologii noi și stabilind parteneriate unice pentru Republica Moldova. Noi am fost primii care am semnat un acord de distribuție cu ajutorul celui mai mare producător de bere din țară. Tot noi, la Castel Mimi, am fost cei care, în premieră pentru industria vitivinicolă din spațiul românesc, am lansat un vin creat în parteneriat cu o vinărie din România. Mai bine zis, un vin al prieteniei, la care am lucrat împreună cu bunul meu prieten și coleg de facultate din Viena, care astăzi administrează o vinărie cu specific transilvănean. Pentru că vinurile unesc valori, popoare și leagă prietenii.

„La Castel Mimi, se împletește modernitatea cu istoria. În toate gamele de vinuri, noi punem accentul pe autenticitatea neamului nostru, folosind simboluri din folclor pe etichete, cuvinte vechi, regionalisme, arhaisme. Castel Mimi nu e doar despre vinuri, e și despre experiența turistică și incursiunea în istorie pe care o trăiește fiecare vizitator.

Castel MimiCastel Mimi
Castel MimiCastel Mimi
Castel MimiCastel Mimi

comentarii: