image
Sursa foto: jurnal.md

Bătaie din cauza fumigenei cu gay, aruncată de Dodon: „Primarul mi-a aplicat un pumn și m-a amețit”; „Eu am cinci copii...”

Un grup de tineri au trimis un mesaj pe adresa redacției în care ne-au informat că au fost agresați verbal și fizic de primarul localității, Ilie Porumbescu, membru PSRM, din satul Sadâc, Cantemir. Scandalul a apărut după ce primarul a distribuit pe pagina LIVE Sadâc de pe facebook imagini trucate cu liderul PAS Maia Sandu alături de un grup de gay. Fotografia a fost distribuită vineri, 7 noiembrie. Acest fapt i-a nemulțumit pe unii tineri din localitate și la scurt timp cineva a editat poza și în locul liderului PAS l-a inclus pe primar în poză înconjurat de gay. Ca rezultat, între primar și tineri s-a iscat o ceartă care s-a soldat că bătăi și cu intervenția poliției.

Solicitat de Jurnal.md, primarul ne-a informat că vineri se afla la Chișinău și în timp ce aștepta pe coridoarele unei instituții și-a aruncat o privire pe facebook unde a văzut o imagine trucată cu Maia Sandu în compania unor gay. „Nu eu am făcut-o, eu doar am luat-o de acolo și am distribuit-o pe pagina Live Sadâc, că pe cealaltă pagină APL Sadâc m-au blocat. La scurt timp un tânăr din Germania, Ion Marin, locuitor de la noi din sat, a schimbat poza și în locul Maiei Sandu au postat imaginea mea în compania gaylor, și pe ea scria că eu o susțin pe Maia Sandu, nu pe Igor Dodon. I-am telefonat și i-am rugat cu binișorul pe băieți să elimine poza”, a spus primarul precizând că acest fapt l-a revoltat foarte mult.

„Am cinci copii. Unul din ei învață în România, altul lucrează în Germania. Evident că mă deranjează, sunt o persoană publică, ce pot crede ei văzând astfel de imagini”.

La întrebarea de ce atunci a decis să distribuie astfel de poze și cât de importantă îi pare această temă, merită să fie folosită în campania electorală, primarul de Sadâc a declarat că tema în sine nu-l interesează. „Ea ține de lupta dintre concurenții electorali Maia Sandu și Igor Dodon, dar nu între mine și Maia Sandu ori între mine și altcineva. Este decizia lui Igor Dodon ce teme vrea să dezbată. Eu însă am făcut multe lucruri bune pentru sat și nu pot accepta cineva să-și bată joc de mine”.

Potrivit primarului, poza cu imaginea sa a stat două zile pe paginile de pe rețele de socializare. „L-am rugat pe Dumitru Bahrin să o elimine. M-a mințit inițial că nu-i administrator, apoi însă în prezența soției a eliminat-o. Până în seară ea a reapărut, postată deja de Ion Marin, un consătean de-al nostru aflat peste hotare. Sâmbătă m-am dus să discut cu Dumitru Bahrin, care muncea în parc. Imediat ce am coborât din mașină, el a scos telefonul să filmeze discuția. I-am cerut să nu mai filmeze și am întins mâna să-i înlătur telefonul. Lui i s-a părut că vreau să-l lovesc și m-a lovit cu pumnul în frunte. După aceea ne-am luat ambii de piept. În parc mai erau câțiva oameni și au sărit să ne despartă. Voi depune o plângere la poliție. Acum merg la medicul legist”, ne-a spus primarul.

De cealaltă parte, Ștefan Bejan, unul din administratorii grupului, afirmă că inițial a apărut poza distribuită de primar, pe care a decis să nu o șteargă deoarece susține dreptul la libera exprimare. Ulterior a apărut poza trucată de un consătean cu imaginea primarului în compania persoanelor gay. „Nu am șters nici această imagine, m-am gândit că autorul decide ce face. Ca rezultat primarul a început să ne telefoneze și să ne amenințe cu răfuiala fizică. Sâmbătă, pe 7 noiembrie, m-am întâlnit cu primarul, iar a început să mă amenințe. Am văzut că nu putem discuta și m-am dus la mașină, m-a ajuns din urmă. A început să lovească în ușa mașinii. Când am ieșit a sărit cu pumnii, dar a intervenit soția lui. Nu am avut martori și nu am anunțat poliția. La întoarcere am mers pe lângă parc. Acolo am fost martor la scena bătăii dintre primar și Dumitru Bahrin. Am văzut cum primarul l-a luat la pumni.Este o chestie gravă la care trebuie să reacționeze organele de drept” a spus tânărul

La rândul său Dumitru Bahrin susține că primarul l-a agresat imediat ce a coborât din mașină, deși nu este el autorul imaginilor trucate și nici nu el le-a distribuit.

„Sunt administrator, nu eu am postat pozele. O parte le-am șters. Arămas doar una. A telefonat jumătate de sat, familiile, rudele, a telefonat și la un tânăr din Anglia. Apoi sâmbătă a venit în parc, a ieșit din mașină și a sărit imediat cu pumnii. Mi-a dat și un pumn după cap, am amețit imediat, am reacționat și eu altfel, nu se putea. Lucrezi toată ziua în parc și vine unul ca el și sare la bătaie. Nu-i demn de un primar. Am depus plângere la poliție și dacă nu o să-și ceară scuze, nu-mi voi retrage nici eu cererea”, a mai spus Dumitru Bahrin.

Amintim că candidatul la funcție de președinte Igor Dodon a suggerat luni, 2 noiembrie, că dacă va fi aleasă președinte Maia Sandu ea va susține căsătoriile netradiționale, ea participă la parade gay, pe când el nu le susține și dacă va fi reales va opta în continuare pentru valorile familiei și căsătorii tradiționale. În replică Maia Sandu a declarat că contracandidatul său recurge la un discurs plin de ură și instigare la discriminare.

„Asta știe Dodon să facă cel mai bine: să divizeze, să incite la ură. Și așa ne confruntăm cu lipsa de toleranță în societate, însă când avem și persoane cu funcții cheie în stat, care încearcă să divizeze, atunci lucrurile stau foarte prost", a spus Maia Sandu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: