image
Sursa foto: Profimedia

Fondul de investiții care e gata să o preia pe AC Milan pregătește un buget de transferuri impresionant

AC Milan a revenit în ultimele două sezoane în cursa pentru câștigarea campionatului în Italia, iar în viitorul imediat apropiat poate intra într-o nouă eră.

La aproape patru ani de la momentul preluării clubului de către grupul american Elliot, AC Milan ar urma să-și schimbe din nou proprietarul. Investcorp, un fond de investiții din Bahrain, este în pole-position.

Bloomberg, citat de Football Italia, scrie că negocierile sunt avansate și Investcorp este ”aproape să o preia pe AC Milan”.

Pentru preluarea clubului italian, fondul de investiții ar urma să plătească nu mai puțin de un miliard de euro.

Reprezentanții părților implicate în negocieri au refuzat să ofere declarații despre posibile vânzare a lui AC Milan, dar sursa citată scrie că apropiații grupurilor au confirmat că discuțiile sunt într-un stadiu avansat și că suma pentru care afacerea se poate încheia este un miliard de euro.

Noii proprietari ai clubului italian vor să o readucă pe AC Milan în fruntea celor mai puternice formații din lume, iar pentru asta, Gazzetta dello Sport anunță că bugetul de transferuri din vară ar putea fi de 300 de milioane de euro.

Sursa citată amintește și o parte dn fotbaliștii care ar putea să ajungă pe San Siro în vară, printre ei numărându-se nume care au fost speculate și în trecut, precum Divock Origi și Sven Botman.

Totuși, odată cu venirea noilor investitori, italienii ar urma să facă oferte și pentru Sebastian Haller, de la Ajax, și Nicolo Zaniolo, jucătorul celor de la AS Roma.

De asemenea, L'Equipe anunță că șefii lui AC Milan nu ar zice nu unei reveniri a lui Gianluigi Donnarumma în vară, după ce portarul nu s-a adaptat la PSG și francezii nu par încântați de prezența sa în lot.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: