Breaking News

image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Se caută spații pentru încă trei spitale de campanie; Bolnavii cu forme ușoare de Covid-19 ar putea fi tratați la domiciliu

Au fost identificate trei spații noi pentru crearea unor spitale de campanie, asemenea celui de la complexul Moldexpo. Totodată bolnavii cu forme ușoare de coronavirus, care dispun de spațiu la domiciliu unde pot fi izolați de ceilalți membri ai familiei și care nu suferă de alte boli cronice se vor trata acasă. Despre aceasta a anunțat azi premierul Ion Chicu.

„Am rugat colegii să facă o evaluare la Sala Polivalentă și încă la două obiective pentru a le transforma în spitale de campanie, exact ca la Moldexpo”, a spus Chicu.

Totodată el a precizat că bolnavii cu forme ușoare nu vor fi tratați în spital, ci la domiciliu. „Clar că vor fi luate în calcul încă niște criterii, cum ar fi prezența unor boli cronice, dacă persoana dispune de spațiu unde se poate izola. Dacă la domiciliu nu are condiții de autoizolare, va fi internată la spital. Dar dacă vor fi completate totalmente locurile în instituțiile medicale, persoanele cu forme ușoare de coronavirus vor fi plasate la domiciliu, așa cum se face în Europa”, a spus premierul.

Amintim că în RM numărul pacienților infectați cu noul coronavirus s-a ridicat până la 864. Totodată au fost înregistrate 17 cazuri de deces. Au fost tratați 37 de bolnavi infectați cu această boală.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: