image
Sursa foto: Jurnal.md

Scumpirea carburanților: Platforma DA cere audierea urgentă a șefilor de la ANRE și Consiliul Concurenței

Platforma DA cere convocarea urgentă a ședinței Comisiei Economie, Buget și Finanțe pentru audierea ANRE și a Consiliului Concurenței în vederea stabilizării situației pe piața petrolieră.

Liderul fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Alexandr Slusari, spune că pe fundalul haosului guvernamental companiile petroliere depășesc orice linie roșie:

„Chiar dacă există un raport al Consiliului Concurenței despre acțiuni multiple concertate ale acestor companii, petroliștii recurg din nou la acorduri de cartel, fiind încrezuți că nici de data aceasta nu vor fi sancționați. A avut loc a șasea majorare a prețurilor la carburanți în ultimele 4 luni. Din nou absolut nejustificată în contextul cotațiilor internaționale la țiței. Încă o lovitură sensibilă pentru economia țării, în special pentru agricultură”, a declarat Slusari.

Deputatul califică acțiunile petroliștilor drept o sfidare crasă a bunului simț în ideea majorării veniturilor acestora în ajunul modificării metodologiei de calculare a prețului minim la produsele petroliere.

De asemenea Alexandr Slusari amintește că cetățenii au tot dreptul să iasă la proteste în asemenea cazuri și îi îndeamnă să o facă. În același context, deputatul a făcut un demers către președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe în vederea convocării neîntârziate a ședinței comisiei pentru audierea ANRE și a Consiliului Concurenței în vederea stabilizării situației pe piața petrolieră.

Noutăţile partenerilor

comentarii: