image
Sursa foto: captură Jurnal TV

VIDEO: Replici acide la Ora Expertizei; Oleg Cernei: Ați intrat în cârdășie cu petroliștii; Radu Marian: Vă dau în judecată

Schimb de replici tăioase în platoul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV, după ce Oleg Cernei a spus că prețurile ridicate la carburanți ar fi cauzate de o „cârdășie” dintre agenții petrolieri și deputații PAS, Radu Marian și Vladimir Bolea.

„Dumneavoastră conștientizați că ați intrat o mocirlă? Dumneata, împreună cu Valdimiri Bolea, ați intrat în cârdășie cu cele mai mari companii petroliere. Este o discuție, pe care o să v-o aducă serviciile speciale de informații, unde domnul Bolea discută cu câteva companii petroliere despre amendamentul pe care l-a făcut în Parlament. Dumneata, cu domnul Bolea și cu domnul Spânu vă faceți responsabili direct față de toți cetățenii țării: unu – Spânu, care a semnat contractul cu Gazprom ce a dus la această sărăcire a populației, doi – dumneata cu Vladimir Bolea, care ați umblat la formula de stabilire a prețului pentru carburanți. Deci, planează suspiciuni de corupție de corupție asupra dumneavoastră”, a declarat politicianul Oleg Cernei.

În replică, deputatul PAS Radu Marian a respins toate acuzațiile și l-a atenționat pe Cernei că îl va acționa în judecată.

„Acesta este un fals și o să vă dau în judecată pentru asta! Sub detectorul de minciuni o să vă pun și o să vă ascultați porcăriile pe care le-ați spus. S-au enunțat niște acuzații pur și simplu ridicole, care nu au niciun sens cu referire la legea pe carburanți. Este aceeași lege care a fost votată, legea lui Oleinic, doar că noi am adus mai multă transparență, am obligat ANRE-ul să publice prețurile pe site. Deci, este prețul de import la benzină și motorină și vreau să vă anunț că prețul la motorină a crescut de 6 ori. În aprilie 2020, era de 200 de dolari și acum, motorina costă 1300 de dolari tona. Dacă dumneavostră vreți să spuneți că pentru prețul motorinei mai mare de 6 ori la import, iar eu reamintesc că noi suntem sută la sută importatori, suntem de vină eu și colegii mei, vă rog să mă iertați, eu nu am așa putere să controlez producția globală de petrol”, a menționat Radu Marian.

În cadrul emisiunii, și fostul deputat Alexandru Petkov a acuzat guvernarea că „a făcut cârdășie cu rușii” atunci când a negociat contractul cu Gazprom, numind reprezentații PAS „trădători și criminali”. În replică, Radu Marian l-a atenționat și pe Petkov că îl va acționa în judecată, în lipsa dovezilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: