image
Sursa foto: anticoruptie.md

Șeful de la Procuratura Chișinău trăiește din mila rudelor; Procurorul General cere ANI-ului investigarea lui Popenco

Șeful adjunct al Procuraturii municipiului Chișinău, Adrian Popenco, locuiește într-o casă de invidiat într-un cartier de lux din localitatea Dumbrava, lângă Capitală, și conduce de trei ani un Mercedes de ultima generație. Cu toate acestea, omul legii susține că nu îi aparține nimic. După spusele sale, casa este a socrilor săi, iar mașina – a unei rude generoase. Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a luat act de raportul lui Adrian Popenco, vizat în investigația jurnalistică și a transmis materialele către Autoritatea Națională de Integritate pentru examinare conform competenței.

Casa în care locuiește procurorul Adrian Popenco este înregistrată pe numele socrilor săi, Gheorghe și Greta Chiriacov. Conform datelor cadastrale, imobilul are suprafața de 92,9 metri pătrați. În realitate, casa cu două nivele pare mult mai spațioasă și arată mai mare decât cele ale vecinilor procurorului de pe strada Teilor, scrie anticoruptie.md.

Pe terenul de 6,52 ari se găsesc alte două construcții accesorii înregistrate la cadastru cu suprafața de 68,1 și de 6,6 metri pătrați, care, de asemenea, par să fie mai spațioase.

Terenul pentru construcții i-a fost oferit lui Gheorghe Chiriacov de către Primăria comunei Trușeni în urma unei dispoziții din 14 august 2003. În aceeași zi, a fost semnat și procesul-verbal de recepție a locuinței. Cele două construcții accesorii au fost date în exploatare în mai 2014.

Curtea este îngrădită de un gard alb, înalt, și este supravegheată de camere video.

Mercedesurile procurorului Popenco

Marca de automobile Mercedes pare să fie preferata șefului adjunct de la Procuratura municipiului Chișinău. În Declarația de avere și interese personale pentru anul 2019 este indicat un automobil de model Mercedes GLC 250, fabricat și procurat în 2017.

Bolidul este înregistrat pe numele unei terțe persoane, iar la volan a fost surprinsă Cristina Popenco, soția procurorului. Omul legii susține că vehicul i-a fost oferit în posesie gratuită în 2017 și nu știe cât costă. Prețul unui automobil de model Mercedes GLC nou pornește de la 56.000 de euro. În curtea casei din Dumbrava mai este parcat un Mercedes, achiziționat de Adrian Popenco în anul curent, fapt recunoscut de omul legii.

Primul Mercedes declarat apare în declarația de avere a procurorului în 2013, anul în care acesta a ajuns șef adjunct al Procuraturii Anticorupție. Și de această dată, procurorul spune că nu știe prețul mașinii fabricate în 2006 și că i-a fost oferită în folosință gratuită. Un an mai târziu și Cristina Popenco a intrat în posesia gratuită a unui Mercedes GLK 220, fabricat în 2009.

În 2015, Popenco a indicat în declarația de avere că este proprietar al unui alt Mercedes, de model E 250, fabricat în 2012. Și de astă dată, omul legii susține că nu știe prețul bolidului.

În 2017, el a intrat în posesia gratuită a automobilului Mercedes GLC 250, iar în 2018 și-a mai procurat, cu 330.000 de lei, un Mercedes de model E 250, fabricat în 2018.

În același an, el a menționat în Declarația de avere că a vândut cu 150.000 de lei un automobil Mercedes E 250 CDI.

În noiembrie 2019, procurorul a mai vândut un Mercedes de model E 250 cu jumătate de milion de lei.

Veniturile familiei Popenco

Adrian Popenco a raportat întotdeauna venituri modeste, singura sa sursă de venit fiind salariul de procuror. Anul trecut, el a ridicat lunar un salariu de 17,8 mii de lei, în 2018, de 19,7 mii de lei, în 2017, de 26,1 mii lei, în 2016, de 14,1 mii de lei. Până în 2016, veniturile lunare ale procurorului au fost mai mici de 10.000 de lei.

În același timp, salariul Cristinei Popenco, angajată la Moldova-Gaz, este de câteva ori mai mic decât al soțului său. Din 2014 până în 2017, femeia s-a aflat în concediu pentru îngrijirea copilului, ridicând anual o indemnizație de 4.000 de lei.

Primul venit substanțial declarat oficial, procurorul l-a avut în 2014. Familia a câștigat la cumetria copilului 229.000 de lei, 5.500 de euro și 7.000 de dolari. În 2017, omul legii a raportat și două donații a câte 20.000 fiecare, primite de la tatăl său, Laurențiu Popenco.

În 2016, Adrian Popenco a declarat că a vândut cu 339.000 de lei apartamentul cu suprafața de 53 de metri pătrați, procurat la preț preferențial în casa procurorilor de pe strada Melestiu din Chișinău.

Explicațiile omului legii

De partea cealaltă, Adrian Popenco susține că imobilele din Dumbrava au fost construite de socrii săi și nu a avut nicio contribuție la amenajarea curții. „Sunt două case într-o ogradă care aparțin părinților soției mele. Au fost construite mai de mult. Noi locuim împreună cu părinții, în aceeași ogradă”, a precizat procurorul.

La întrebarea despre SUV-ul oferit în posesie gratuită în 2017, șeful adjunct de la Procuratura Chișinău a declarat că a fost cumpărat de o rudă de-a sa, care locuiește peste hotare și i-a fost dat soției sale să îl folosească.

Adrian Popenco a recunoscut că și-a mai procurat o mașină în anul curent. Întrebat de unde are bani pentru mașinile de lux, omul legii a declarat că i-a obținut în urma vinderii apartamentului de pe strada Melestiu.

Ce spun experții

Experta anticorupție, Mariana Kalughin, consideră că în acest caz iese în evidență profilul unui funcționar public ce dă de bănuit că încearcă să își ascundă proprietățile ce nu corespund veniturilor.

„Este evident că duce o viață de lux, dar declară că totul i-a fost dat în folosință. În acest caz, trebuie să se autosesizeze atât Autoritatea Națională de Integritate și conducerea Procuraturii Generale. Până la urmă, procurorii trebuie să aibă o anumită conduită, să respecte un cod de etică, să aibă o reputație imaculată. În cazul respectiv, situația materială a procurorului care trăiește în lux din donații și bunuri oferite în posesie gratuită ridică multe semne de întrebare”, a declarat experta.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: