image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Platforma DA solicită informații privind creditele luate de Agenția Servicii Publice

Vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, spune că după demersul formațiunii privind majorarea bruscă a costurilor mai multor servicii cadastrale a fost informat că Agenția Servicii Publice are luate credite de milioane de lei.

„Am fost informat că ASP este împovărată cu credite de sute de milioane lei de la diferite bănci și că acum este vârful perioadei scadente. Că pe interiorul Agenției nu toți au fost de acord cu organizarea ASP, politica financiară și creșterea vertiginoasă a tarifelor”, a menționat Slusari.

În acest context, Alexandru Slusari a decis să pornească o anchetă parlamentară asupra acestui subiect, motivând prin faptul că majorarea recentă bate puternic la buzunarele cetățenilor și agenților economici.

Vicepreședintele Platformei DA a solicitat de la Guvern și Agenția respectivă informația minuțioasă privind creditele acordate ASP, oportunitatea creditării, băncile de creditare, destinația creditelor, perioada scadentă, existența gajului, rolul Guvernului sub aspectul autorizării deciziei de creditare și a existenței garanției de stat în cazul de nerambursare a împrumuturilor.

Cel mai important lucru, spune deputatul, este să se înțeleagă dacă există legătură cauzală între creditele ASP și scumpirea substanțială a tarifelor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: