image
Sursa foto: asia.nikkei.com

Coreea de Nord a lansat două rachete, primele din mandatul lui Joe Biden

Coreea de Nord a lansat duminică două rachete, la scurt timp după o vizită la Seul a doi miniştri americani - primele teste de acest fel de la instalarea preşedintelui Joe Biden la Casa Albă.

„Avem cunoştinţă despre lansarea a două rachete”, a declarat un responsabil american pentru AFP, sub acoperirea anonimatului. Presa din SUA a relatat că este vorba despre rachete cu rază scurtă de acţiune, scrie Agerpres.

Observatorii se aşteptau la un act de sfidare din partea Coreei de Nord de la instalarea noului preşedinte american în ianuarie.

Președintele american a spus însă că aceste lansarea acestor rachete nu este considerată o provocare, fiind catalogată de către militari ca „un exercițiu obișnuit”.

Spre deosebire de majoritatea tirurilor anterioare, acestea nu au fost raportate imediat de Coreea de Sud, Japonia sau Statele Unite. Mai mulţi experţi au estimat pe Twitter că au fost probabil rachete de croazieră, un răspuns relativ moderat la manevrele militare comune pe care tocmai le-au efectuat Washingtonul şi Seulul.

Administraţia Biden se află în proces de a-şi dezvolta strategia faţă de Coreea de Nord, după tentativa de diplomaţie directă a predecesorului său Donald Trump cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, care nu a permis niciun progres pe tema denuclearizării Phenianului.

Din februarie, noua administraţie americană a încercat fără succes să contacteze conducerea nord-coreeană.

Săptămâna trecută, Coreea de Nord a avertizat că nu îşi va schimba poziţia faţă de SUA până când acestea nu vor va renunţa la „politica lor ostilă” în privinţa sa, în timp ce miniştrii americani de externe, Antony Blinken, şi al apărării, Lloyd Austin, se aflau în Seul în special pentru a consolida legăturile Washingtonului cu Coreea de Sud împotriva Phenianului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: