image
Sursa foto: Getty Images

Solari își toarnă cenușă-n cap după înfrângerea rușinoasă cu CSKA: Am fost slabi

Real Madrid nu mai este nici pe departe echipa care impresiona anul trecut sub comanda lui Zinedine Zidane, în UEFA Champions League. Aseară, deținătoarea trofeului a fost învinsă pe teren propriu, cu scor de neprezentare de CSKA Moscova. Astfel, galacticii au suferit cea mai dureroasă înfrângere acasă din istoria participărilor europene. Fanii au taxat dur umilința, iar replica antrenorului Santiago Solari nu a întârziat să apară.

Miercuri seara, jucătorii madrileni au fost fluierați din tribune, pe fondul evoluției modeste de pe teren propriu. Acest lucru este firesc, în opinia lui Santiago Solari: "Fanii se exprimă... Nu mă refer aici la Isco, mă refer în general, pentru că nu sunt încântați de rezultat", a declarat Solari.

Santiago Solari a recunoscut faptul că elevii săi au avut o evoluție foarte slabă aseară, pe Santiago Bernabeu: "În repriza a doua, toți am fost slabi!", a admis Santiago Solari. "Au fost puternici și au întors jocul", a declarat antrenorul Realului, vizavi de jocul prestat de echipa din Rusia. "Cred că am început bine. Am jucat bine în prima jumătate de oră, dar nu am fost decisivi, nu am înscris. Fotbalul european are un anumit nivel și ne-a pedepsit", a completat tehnicianul, potrivit Marca.

Real Madrid a început tare confruntarea cu CSKA. Primele ocazii le-au aparţinut "galacticilor", semnate de Vinicius şi Asensio. Real a continuat să atace, dar ruşii s-au apărat ingenios la lovitura liberă a lui Isco şi au scăpat fără gol la trasorul aceluiaşi Asensio.

CSKA a deschis scorul la capătul unei acţiuni superbe, prin Chalov şi şi-a mărit avantajul înaintea pauzei, prin Şchennikov. Vlasic nu a înscris pentru 3-0, însă a făcut-o Arnor Sigurdsson, în minutul 73. Real Madrid a încheiat grupa pe primul loc, în timp ce CSKA nu s-a calificat nici în Europa League, după înfrângerea Romei la Plzen.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: