image
Sursa foto: flipboard.com

Franța: Pacientul tetraplegic Vincent Lambert a decedat

Francezul Vincent Lambert, un pacient tetraplegic aflat în stare vegetativă de aproape 11 ani şi al cărui tratament a fost întrerupt săptămâna trecută, a murit joi dimineaţa, au declarat pentru AFP mai mulţi membri ai familiei sale.

"Vincent a murit la ora 08:24 dimineaţa" la spitalul universitar (CHU) din Reims (nord-est), a declarat nepotul său François, care şi-a exprimat "uşurarea după ani de suferinţă pentru toată lumea".

"Am fost pregătiţi să-l lăsăm să plece", a adăugat François Lambert, care a obţinut informaţii de la medicul curant.

Cazul lui Vincent Lambert, un fost infirmier în vârstă de 42 de ani, victimă a unui accident rutier în 2008, a divizat familia acestuia şi a ajuns la Organizaţia Naţiunilor Unite, devenind reprezentativ pentru dezbaterea din Franţa privind încetarea vieţii.

Pe 2 iulie, medicul Vincent Sanchez, şeful secţiei de îngrijiri paliative din cadrul CHU, a oprit tratamentele administrate pentru menţinerea în viaţă a lui Vincent Lambert, în urma unei decizii a Curţii de Casaţie.

Moartea sa pune capăt unui lung proces judiciar şi mediatic în Franţa, care a dezbinat familia lui Vincent. Pe de o parte, părinţii lui, Viviane şi Pierre, catolici militanţi, s-au opus ferm opririi tratamentelor, susţinuţi de multe asociaţii, afirmând că bărbatul are doar un handicap. De cealaltă parte, soţia sa Rachel, nepotul său François şi cei saşe fraţi şi surori au afirmat că Vincent Lambert ar fi preferat să moară decât să trăiască în această stare. El nu a lăsat instrucţiuni anticipate în acest sens, însă soţia lui este moştenitoarea sa legală.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: