image
Sursa foto: Profimedia

Comisia Europeană cere pedepse cu închisoarea pentru cei care încalcă sancţiunile împotriva Rusiei

Comisia Europeană a propus vineri pedepsirea cu până la cinci ani de închisoare a persoanelor care încearcă să eludeze sancţiunile impuse Rusiei pentru agresiunea contra Ucrainei. Demersul face parte din încercarea Bruxellesului de a găsi o bază legală care să-i permită confiscarea activele ruseşti îngheţate în urma acestor sancţiuni.

Pentru ca aceste active să poată fi confiscate „este nevoie de o condamnare penală”, a explicat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt comunitar pentru justiţie, Christian Wigand, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Comisia Europeană mai doreşte astfel să dispară lacunele legislative şi situaţiile în care există în UE jurisdicţii „mai favorabile decât altele, unde ocolirea sancţiunilor este mai puţin problematică”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Conform propunerii avansate, va constitui infracţiune ocolirea sau tentativa de evitare a sancţiunilor europene prin acţiuni cum ar fi transferul dreptului de proprietate către un terţ care nu este vizat de sancţiuni, iar în cazul companiilor sancţiunea propusă de Comisia Europeană este aplicarea unei amenzi echivalente cu cel puţin 5% din cifra de afaceri globală a respectivei societăţi din ultimul an. Propunea mai stabileşte norme comune care să faciliteze investigaţiile, procedurile judiciare şi nivelul pedepselor, astfel încât să nu mai existe diferenţe la aceste capitole între statele UE.

„Sperăm că propunerea va fi adoptată în lunile următoare”, a mai spus purtătorul de cuvânt. Cererea Comisiei Europene urmează să fie discutată cu Parlamentul European şi cu statele membre (Consiliul UE). În urma sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea invaziei în Ucraina, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un „furt”.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că această instituţie a elaborat un plan de confiscare a acestor fonduri şi de a le oferi Ucrainei. Dar pentru aplicarea acestei măsuri este nevoie de stabilirea unei baze legale la nivelul întregii Uniuni.

Noutăţile partenerilor

comentarii: