image
Sursa foto: Jurnal.md/ Nadejda Roscovanu

Un consilier al lui Bătrâncea, infectat cu COVID-19; Deputatul PSRM: „Nu vă agitați după senzații ieftine”

Încă un angajat al Parlamentului a fost testat pozitiv la COVID-19. Este vorba de unul dintre consilierii vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Bătrâncea.

Informația a fost anunțată pe Facebook chiar de către Bătrâncea.

„Sunt sănătos și activ, le mulțumesc tuturor binevoitorilor pentru grijă. Nu vă agitați în căutarea subiectelor de senzație ieftine. S-a îmbolnăvit consilierul meu. Îi urez însănătoșire grabnică”, a menționat deputatul PSRM.

Acesta nu a răspuns la telefon pentru a oferi precizări. Potrivit unor surse din cadrul legislativului, consilierul lui Bătrâncea ar avea simptome.

Deocamdată, Secretariatul Parlamentului nu a anunțat presa despre acest caz.

Mai devreme, însă a confirmat faptul că șefa Cabinetului vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, a fost diagnosticată cu COVID-19. Persoana este asimptomatică și s-a adresat la medicul de familie pentru monitorizare ulterioară.

Alexandru Slusari a precizat că a fost testat negativ la COVID-19. Chiar și așa, deputatul va rămâne în autoizolare timp de o săptămână, apoi va face repetat testul.

Amintim că președintele Parlamentului, Zinaida Greceanâi, a semnat dispoziția cu privire la stabilirea regimului de autoizolare la domiciliu a deputaților, după ce Eugeniu Nichiforciuc de la PD s-a infectat cu COVID-19. Ulterior, s-a anunțat că și socialistul Vladimir Mizdrenco.

Noutăţile partenerilor

comentarii: