image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Vicepreședintele Parlamentului: Obiectivul acestui Guvern e să-i asigure cel de-al doilea mandat președintelui Dodon

Actualul Guvern nu a întreprins nimic pentru depășirea consecințelor fraudei bancare, a respins moratoriul asupra legii, care prevede achitarea miliardelor furate de către cetățeni, fapt care ar fi permis ca în anul curent 853 milioane de lei din surse bugetare să fie cheltuiți în scopuri mult mai importante și totodată s-a remarcat prin una dintre cele mai antisociale acțiuni: micșorarea indexării pensiilor pentru peste 400 mii de pensionari. Este o radiografie succintă a activității de 100 de zile a Guvernului Chicu, realizată de vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

Deputatul PPDA califică actualul Guvern ca fiind un executiv al scumpirilor, după ce a permis majorarea până la 45% a tarifelor la transportul interurban și a permis majorarea semnificativă a prețurilor la carburanți.

„Totodată acest Guvern a organizat un șir de licitații trucate pentru reabilitarea drumurilor, neavând surse de finanțare, încălcând astfel legislația achizițiilor publice.

A preluat de la guvernarea Plahotniuc multe scheme economice criminale , în special cele care vizau SA „Metalferos”. Mai nou a început să înstrăineze la prețuri derizorii proprietatea RM în Ucraina”, a menționat Alexandru Slusari”.

Deputatul a adăugat că actualul Guvern nu întreprinde nimic pentru a recupera banii sustrași din frauda bancară, iar în plan extern, s-a remarcat printr-o politică dezechilibrată care a contribuit la izolarea RM.

„Actualul Guvern nu este capabil să deblocheze asistența macrofinanciară care urma să fie oferită de UE. Totodată a tensionat la cote maxime relațiile cu România. Dar cea mai mare problemă a lui, e că obiectivul principal nu îl reprezintă interesele cetățenilor, ci tinde cu tot dinadinsul să-i asigure cel de-al doilea mandat actualului președinte Dodon și, astfel, să-i asigure libertatea”, a mai spus vicepreședintele Parlamentului.

Serviciul de presă al Guvernului nu a comentat deocamdată acuzațiile vicepreședintelui Parlamentului.

Guvernul Chicu a dat publicității recent raportul referitor la primele 100 de zile de activitate. „Mă doare să aud în localitățile în care merg, deja vreo 15 la număr, de la pedagogi, că acest popor nu mai are viitor, nu are cu ce se mândri. De ce și cum am ajuns să nu credem în noi înșine? Noi ne asumăm toate acțiunile pe care le întreprindem, o să le vedeți în raportul postat pe pagina Guvernului. Tot ce am făcut în aceste 100 de zile, justiție, educație, sănătate, totul este prezentat. În timp ce unii împart puterea, noi muncim în folosul cetățenilor”, a declarat în ziua în care a fost dat publicității raportul, premierul Ion Chicu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: