image
Sursa foto: Profimedia

Spion polonez în favoarea Rusiei participa la reorganizarea serviciului polonez de informaţii militare

A avut acces la o cantitate atât de mare de informaţii "la care orice serviciu secret străin ar fi putut doar să viseze'', se arată într-un reportaj difuzat miercuri seară de postul public de televiziune TVN, citat de agenţia EFE și de Agerpres.

Este vorba despre un funcționar de rang înalt din Polonia, arestat în prezent pentru spionaj. Scandalul uriaș declanșat în urma descoperirilor a dus la expulzarea a 40 de diplomați ruși de către statul polonez. Reportajul a scos la iveală că funcţionarul polonez de rang înalt participase la reorganizarea serviciului polonez de informaţii militare.

Contraspionajul polonez estimează că Tomasz L. a început să colaboreze cu serviciile secrete ruse cu cinci ani înaintea arestării, timp în care el a avut acces la o mare cantitate de informaţii ''la care orice serviciu secret străin ar fi putut doar să viseze'', după cum afirmă una dintre persoanele intervievate în reportaj.

Polonezul Tomasz L. lucra la serviciul de evidenţă a populaţiei din Varşovia, până când a fost arestat în luna martie sub acuzaţia de spionaj. Prin poziţia sa în cadrul aparatului administrativ, unde a ajuns beneficiind de încrederea personală din partea unor responsabili care în prezent fac parte din guvern, Tomasz L. a avut acces la numele, adresele, datele fiscale şi ocupaţionale ale tuturor locuitorilor capitalei Varşovia.

Mai mult, el a lucrat ca om de încredere a lui Antoni Macierewicz, directorul comisiei statale care a reorganizat serviciul de informaţii militare începând din anul 2006.

Ca membru al acestei comisii, alcătuită dintr-un număr redus de persoane care beneficiau de încredere deplină, Tomasz L. a avut acces la informaţii despre identitatea agenţilor polonezi, despre colaboratorii şi informatorii lor, precum şi despre acţiunile serviciului de informaţii al armatei, inclusiv informaţii asupra firmelor acoperite. Î

n anul 2006 guvernul polonez a decis destructurarea şi reconstrucţia serviciilor secrete, care funcţionau aproape fără schimbări de la căderea comunismului. Potrivit unui raport întocmit de Jaroslaw Kaczynski, liderul actualului partid de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), unii ofiţeri din serviciile de informaţii poloneze menţineau şi atunci legături cu Moscova sau făceau trafic cu arme.

L. a făcut parte din comisia însărcinată cu reorganizarea serviciului de informaţii militare, alcătuită din 15 militari şi 9 civili. Potrivit reportajului difuzat, cei 24 de membri ai acestei comisii foloseau în comun un singur calculator, fără conexiune la internet, unde erau stocate toate datele şi asupra căruia nu exista niciun alt control de acces.

Cu o zi înainte să fie arestat, el şi-a dus calculatoarele personale la un serviciu tehnic pentru a le formata hard disk-urile. Poliţia i-a percheziţionat atunci meticulos apartamentul, căutând inclusiv în ţevile instalaţiilor sanitare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: