image
Sursa foto: breakfreefromplastic.org

Compania care produce cele mai multe deşeuri din plastic; Topul poluatorilor la nivel mondial

Poluarea cu plastic reprezintă una dintre cele mai mari probleme în ceea ce priveşte supravieţuirea ecosistemelor de pe Terra. În ciuda unor campanii derulate de o serie de mari companii pentru a reduce poluarea, plasticul este prezent peste tot, ameninţând existenţa multor vieţuitoare de pe Pământ.

Un raport recent realizat de către organizaţia Break Free From Plastic (BFFP) arată că topul companiilor generatoare de deşeuri din plastic este condus de Coca-Cola pentru al doilea an consecutiv.

Cu ocazia Zilei de Curăţenie Mondială, din 21 septembrie, circa 72.500 de voluntari membri ai BFFP, din 51 de ţări, au colectat circa 476.423 de gunoaie din plastic generate de peste 400 de branduri, se arată în raportul citat de către Science Alert.

Cu un număr de circa 11.732 de gunoaie din plastic colectate din 37 de ţări de pe patru continente, Coca-Cola a fost declarată compania care generează cele mai multe deşeuri din plastic, fiind urmată de Nestle (4.846 piese) şi Pepsi (3.362 piese). În top 10 cei mai mari generatori de poluanţi din plastic au mai intrat Mondelez International, Unilever, Mars, P&G, Colgate-Palmolive, Phillip Morris şi Perfetti Van Mille.

Este pentru al doilea an când Coca-Cola se află în fruntea acestui top, potrivit Break Free From Plastic.

„Acest raport furnizează mai multe dovezi că multinaţionalele trebuie să facă mai mult în criza poluării cu plastic pe care ele o creează”, a afirmat Von Hernandez, coordonatorul global al BFFP. Potrivit acestuia, folosirea în continuare a ambalajelor din plastic de unică folosinţă va degaja şi mai multe deşeuri din acest material în mediul înconjurător. „Reciclarea nu va rezolva această problemă”, a adăugat acesta.

Pentru decenii, specialişti din mai multe ţări au văzut reciclarea ca o chestiune care ar putea rezolva problema gunoaielor, însă problemele recente legate de acest proces, în special refuzul Chinei de a mai accepta să importe deşeuri din 2018, a dus la o criză a gunoiului şi a reciclării în SUA şi în alte ţări ale lumii.

Această situaţie a ridicat, totodată, îngrijorări faţă de cum funcţionează (sau nu) procesul de reciclare, scrie Descopera.ro.

Din suma tuturor produselor din plastic generate din anii 1950 şi până în prezent, doar 9% s-au reciclat la nivel global, restul de deşeuri fiind arse, depozitate în gropi de gunoi sau lăsate să polueze mediul, afirmă autorii raportului.

„Reciclarea nu este soluţia magică care este adesea susţinută... companiile care o invocă pur şi simplu evită să facă o schimbare reală”, se mai arată în documentul BFFP.

Puteţi vedea întregul raport aici.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: