image
Sursa foto: Profimedia

Situaţie fără precedent la Jocurile Olimpice: ceremonia în care Rusia urma să primească medaliile de aur nu va avea loc

Ceremonia de acordare a medaliilor pentru concursul pe echipe la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, în cadrul căreia Kamila Valieva ar urma să primească medalia de aur rezervată Rusiei, "nu va avea loc", a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).

"Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de luni privind participarea sa în continuare la Jocurile Olimpice 2022, precum şi problema ceremoniei de acordare a medaliilor în concursul pe echipe vor face obiectul unor discuţii suplimentare", a declarat Mark Adams, purtătorul de cuvânt al CIO, în cursul unei conferinţe de presă.

Referitor la ceremonia de acordare a medaliilor, el a precizat că această chestiune "nu va fi probabil rezolvată în cursul Jocurilor şi este regretabil, dar trebuie să respectăm procedurile". "Situaţia în care ne aflăm nu este deloc fericită", a adăugat el.

De asemenea, în cazul în care Kamila Valieva se va clasa pe podium în proba individuală de patinaj, programată marţi, nu va exista o ceremonie de acordare a medaliilor, informează NBC.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) va aştepta o decizie în legătură cu consecinţele controlului antidoping pozitiv al patinatoarei ruse Kamila Valieva pentru a organiza ceremoniile de acordare a medaliilor în probele în care aceasta va participa la Jocurile Olimpice de la Beijing, a anunţat CIO.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a autorizat-o luni pe Valieva să continue Jocurile din capitala Chinei, unde urmează să participe marţi la concursul individual feminin, după ce a ajutat Rusia să cucerească titlul olimpic pe echipe, săptămâna trecută.

În ciuda deciziei TAS, Comitetul Internaţional Olimpic consideră că este "nepotrivit" să organizeze ceremoniile în timpul JO 2022 şi preferă să aştepte ca fondul cauzei să fie tranşat, ceea ce durează în general câteva luni.

Citeşte mai mult despre

comentarii: