Astfel, salariile personalului medical vor fi majora în câteva etape. În prima etapă, lefurile lucrătorilor medicali vor crește cu 30% din 1 septembrie 2020, după care va urma o altă majorare de 30 la sută pe 1 ianuarie 2021, iar începând cu 1 iulie - salariile lucrătorilor medicali vor trece printr-o nouă majorare, de 40 la sută.

De majorări salariale vor avea parte mai multe instituții, mai exact subdiviziunile medicale din cadrul acestora. Este vorba despre Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul de Informații și Securitate, instituții de asistență socială, ANSP, Centrul de Medicină Legală, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, Agenția Medicamentului etc.

Legea va intra în vigoare pe 1 septembrie 2020 și va viza 4500 de angajați.

Publicăm mai jos cele 4 hotărâri de asumare a răspunderii, aprobate de Guvern: