image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

Slusari, despre aprovizionarea cu gaze „Trebuie să ne pregătim pentru o confruntare economică dură cu Federația Rusă”

Ex-deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, susține că R.Moldova poate depăși criza aprovizionării cu gaze prin diversificarea reală a surselor energetice cu sprijinul partenerilor externi.

„Probabil noi trebuie să ne pregătim pentru un conflict, pentru o confruntare economică destul de dură, sper eu de scurtă durată, cu Federația Rusă, dar acest lucru nu depinde doar de noi, noi vedem care este poziția Federației Ruse. Iată eu vă dau un exemplu, dacă conflictul se extinde și presupunem că Termoelectrica trebuie să lucreze toată iarna pe păcură, pentru cinci luni, Termoelectrica are nevoie undeva de două miliarde de lei pentru tot sezonul de încălzire, adică în această confruntare trebuie să fim pregătiți, pentru că e nevoie de resurse financiare destul de considerabile, să fie administrată situația profesionist. În contextul negocierilor cu GazProm, Republica Moldova are două argumente forte, în primul rând, Transnistria și diversificarea reală a surselor energetice cu sprijinul partenerilor externi. La moment ceea ce noi vedem încă nu este diversificarea”, a declarat ex-deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari.

Totodată, Slusari susține că asistența nerambursabilă de 60 de milioane de euro oferită de UE Republicii Moldova pentru gestionarea crizei de aprovizionare cu gaze naturale este un ajutor important pentru țara noastră.

„Este bine-venită această rambursare, acest sprijin, acest ajutor este foarte important, probabil dacă aceste discuții ar fi fost pornite în luna august era situația mai bună pentru Republica Moldova, poate nu ajungeam la starea de urgență, având deschiderea din partea UE și a României (...) mi se pare că dacă noi vorbim despre diversificarea veritabilă a surselor energetice, în primul rând, noi trebuie să vorbim despre gazoductul Iași-Chișinău(...)”, a declarat Slusari în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV.

Amintim că astăzi Comisia Europeană a anunțat că Uniunea Europeană acordă Republicii Moldova 60 de milioane de euro în gestionarea crizei de aprovizionare cu gaze naturale.

comentarii: