Avocatul Poporului pentru drepturile copiilor a identificat lipsa de aparataj performant și consumabile medicale, cât și lipsa cadrelor medicale. La fel Bănărescu este indignată de lipsa de atitudine sau/și intervenții la timp și prompte din partea autorităților publice locale și centrale responsabile, care a admis situația degradantă și dezastruoasă în care se prestează serviciile medicale copiilor pacienți la momentul actual.

La momentul vizitei, lucrările de reparație ce privesc spațiul Secției de pediatrie (str.Testemițeanu) se aflau în curs de desfășurare. Fiind inițiate în octombrie 2019, lucrările urmează să fie încheiate în ianuarie 2020.

Lipsă de aparataj medical performant și cadre medicale

În perioada derulării lucrărilor de reparație, Secția de profil își desfășoară activitatea în clădirea situată pe strada M. Kogălniceanu. În cadrul vizitei la sediul temporar al Secției de pediatrie (str. M. Kogălniceanu), au putut fi observate unele împrejurări/condiții ce au atins proporții îngrijorătoare, fiind incompatibile cu interesul superior al pacientului, cu efect profund dăunător și asupra sănătății personalului Secției de pediatrie și vizitatorilor. La fel s-a identificat lipsa de aparataj performant și consumabile medicale, cât și lipsa cadrelor medicale.

Maia Bănărescu este indignată de lipsa de atitudine sau/și intervenții la timp și prompte din partea autorităților publice locale și centrale responsabile, ca să nu se admită situația degradantă și dezastruoasă în care se prestează serviciile medicale copiilor pacienți la momentul actual, se arată în comunicatul postat pe pagina Avocatului Poporului pentru drepturile copiilor.

În această ordine de idei, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, precizează că va continua procesul de monitorizare privind asigurarea respectării dreptului la sănătate a copilului – pacient în Secția de pediatrie a IMSP.

La fel, solicită Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale evaluarea funcționării spitalului, întreprinderea măsurilor urgente pentru implementarea recomandărilor Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului și altor standarde internaționale ratificate de Republica Moldova.

Jurnal.mdJurnal.md

Jurnal.mdJurnal.md

Jurnal.mdJurnal.md

  • colaj Jurnal.md | Sursa: colaj Jurnal.md