image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO // Olesea Stamate, despre adresarea PSRM la CC: „Starea de urgență este necesară pentru a lua decizii rapide”

Starea de urgentă este necesară și s-a instituit pentru a putea fi luate decizii rapide în contextul războiului din țara vecină, când au fost necesare anumite derogări de la legislație în ceea ce ține de regimul traversării frontierei, derogări ce țin de refugiații din Ucraina, cu ce acte se pot afla pe teritoriul RM. Sunt decizii care nu pot fi adoptate rapid de Parlament, a precizat deputata PAS, Olesea Stamate, comentând decizia PSRM de a contesta la Curtea Constituțională prelungirea cu 45 de zile a stării de urgență. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Cabinetul din umbră de la Jurnal TV.

Prezent la emisiune, expertul juridic Nicolae Eșanu a menționat că războiul din Ucraina nu afectează Republica Moldova în măsura în care Comisia pentru Situații Excepționale să ia o decizie pe care să nu o poată lua celelalte instituții ale statului

„Dacă este nevoie să se încheie un contract direct, Parlamentul se întrunește dimineața, adoptă o lege, la amiază președintele o promulgă și seara este publicată în Monitorul oficial. Situația excepțională presupune un pericol pentru națiune efectele căruia nu pot fi înlăturate prin mijloace obișnuite. Pe când noi înțelegem că asta înseamnă un mecanism comod de luare a deciziilor, este fundamental greșit. Noi nu înțelegem ce înseamnă situație excepțională, dacă CSE decide că mâine nu mai puteți iesi din casă i-ati dat acest drept”, a opinat juristul

Olesea Stamate a precizat că CSE poate să adopte rapid o decizie, pe când procesul respectiv în Parlament decurge mult mai lent.

„Starea de urgență s-a instituit pentru a putea fi luate decizii rapide atunci când a fost necesar. Spre exemplu când au fost adoptate anumite derogări de la legislație în ceea ce ține de regimul traversării frontierei, derogări ce țin de refugiații din Ucraina. Acum, pentru a nu extinde prea mult situația excepțională aceste derogări urmează a fi introduse în legislație”, a precizat deputata.

Ea a adăugat că CSE poate să adopte rapid o decizie pe când procesul obisnuit din parlament este mai lent, chiar dacă ar fi inițiativa unui deputat.

Amintim că astăzi socialiștii au contestat la Curtea Constituțională hotărârea prin care starea de urgență a fost prelungită cu 45 de zile. Potrivit PSRM, hotărârea votată de majoritatea parlamentară ar fi lipsită de o motivare argumentată, iar documentul ar fi fost adoptat cu mai multe încălcări ale legislației.

Emisiunea „Cabinetul din umbră” poate fi urmărită integral mai jos.

comentarii: