image
Sursa foto: Carlo Allegri//Agerpres

Ceremonia de decernare a Premiilor Grammy va avea loc pe 3 aprilie la Las Vegas

Ceremonia din acest an de decernare a Premiilor Grammy, cele mai prestigioase trofee din industria muzicală americană, va avea loc pe 3 aprilie la Las Vegas, şi nu la Los Angeles unde era programată iniţial, au anunţat marţi organizatorii, relatează AFP şi EFE.

Din cauza numărului mare de cazuri cu varianta Omicron a coronavirusului, Recording Academy, asociaţia americană a profesioniştilor din industria muzicală care organizează premiile Grammy, a anunţat la începutul lunii ianuarie că nu poate organiza spectacolul programat pe 31 ianuarie la Los Angeles, considerând că există "prea multe riscuri" pentru sănătatea sutelor de artişti şi tehnicieni mobilizaţi.

Astfel, cea de-a 64-a ediţie nu va avea loc în California, ci la Las Vegas pe 3 aprilie în sala MGM Grand Garden Arena, au precizat organizatorii într-un comunicat.

Varianta Omicron a devenit dominantă în Statele Unite şi continuă să se răspândească în California, unde au fost raportate peste un milion de cazuri noi într-o săptămână. În total, şapte milioane de cazuri au fost identificate de la începutul pandemiei în statul american cu cel mai mare număr de locuitori (circa 40 de milioane).

Muzicianul american de jazz Jon Batiste şi cântăreţul canadian Justin Bieber sunt în fruntea nominalizărilor pentru premiile Grammy. Cu 11 nominalizări, pianistul şi artistul de R&B afro-american în vârstă de 35 de ani este cu mult în faţa megastarului pop canadian de 27 de ani, cu opt nominalizări. Doja Cat şi H.E.R. au, de asemenea, opt nominalizări, iar Billie Eilish şi Olivia Rodrigo, o cântăreaţă şi actriţă americană în vârstă de 18 ani, şapte.

Ceremonia din 2021 a Premiilor Grammy a fost, de asemenea, amânată din cauza pandemiei de COVID-19. Ceremonia a fost organizată în martie în loc de ianuarie şi a inclus o combinaţie de segmente preînregistrate şi live în faţa unui public restrâns, care a respectat distanţarea socială.

Noutăţile partenerilor

comentarii: