image
Sursa foto: Profimedia

Spania - Franța 1-2. Trofeul Liga Națiunilor merge la echipa lui Didier Deschamps după un gol controversat al lui Mbappe

Franța este marea câștigătoare a trofeului Nations League, după ce s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Spaniei.

Prima ocazie importantă a partidei le-a aparținut francezilor, în minutul 6. Pogba l-a văzut foarte bine pe Karim Benzema, acesta a încercat să îl depășească pe Unai Simon și să trimită spre poartă, dar execuția sa a întârziat și balonul a fost trimis în corner.

În minutul 11, spaniolii au replicat prin ocazia lui Sarabia. Acesta a trimis slab spre centrul porții lui Lloris, după o pasă foarte bună trimisă de Ferran Torres.

Marcos Alonso a avut la rândul său o șansă să deschidă scorul în minutul 37, atunci când a executat o lovitură liberă, puțin pe lângă poarta lui Lloris.

În cea de-a doua parte a partidei, Pavard l-a lansat foarte bine pe Mbappe, dar Marcos Alonso a fost mai rapid și a scos balonul în afara terenului.

În minutul 64, Benzema a avut cea mai mare ocazie de până în acel moment. Jucătorul de la Real Madrid a șutat puternic, dar balonul a lovit bara transversală.

Spaniolii au replicat și după doar câteva secunde au deschis scorul. Sergio Busquets i-a pasat foarte bine lui Oyarzabal care a scăpat singur și l-a executat pe Lloris.

Golul Spaniei i-a trezit pe francezi și, după doar două minute, au restabilit egalitatea prin golul lui Karim Benzema. Mbappe i-a pasat foarte bine, Benzema și-a așezat balonul și a lansat un șut imparabil către poarta lui Unai Simon.

În minutul 80, francezii au dat lovitura finală atunci când Theo Hernandez l-a lansat pe Kylian Mbappe, aflat într-o poziție suspectă de ofsaid. Jucătorul de la PSG a driblat și a trimis pe sub Unai Simon. După analiza VAR, golul lui Mbappe a fost validat.

În minutul 88, Spania putea egala. Oyarzabal a trimis un voleu superb spre poarta apărată de Lloris, dar portarul francez a reușit o intervenție excepțională.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: