image
Sursa foto: TVR Moldova

Reniță, audiat în dosarul faimosului „culioc”: „N-ar fi rău ca procurorii să accelereze examinarea cazului”

Deputatul Iurie Reniță, care a făcut publice imaginile cu Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov cu sacoșa în care se presupune că erau bani, a fost citat la Procuratura Anticorupție pentru audierea sa în calitate de martor.

Procuratura Generală a inițiat un dosar penal în baza secvențelor video pe care le-a prezentat deputatul.

Iurie Reniță menționează într-un comentariu plasat pe pagina sa de facebook că a avut o primă discuție în calitate de martor cu procurorul care investighează cazul, Victor Cazacu.

„Am reiterat solicitările ce se conțin în interpelarea mea din 21 mai 2020. Și anume, verificarea autenticității secvențelor video (2 secvențe cu un conținut absolut identic) în calitate de noi probe de corupție cu implicarea înalților demnitari de stat, fiind vorba de Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov. Am solicitat coroborarea înregistrării video prezentate de către mine cu celelalte apărute anterior în spațiul public și totodată am reiterat existența unor probe noi pentru revizuirea hotărârii de casare a cazului de presupuse fapte de corupție, adoptată de Procuratura Anticorupție în luna martie și anunțată public pe 6 martie 2020”, menționează deputatul.

Iurie Reniță anunță că respectă legile și va merge de fiecare dată când va fi citat la orice gen de Procuratură. În context el a avut un mesaj și pentru deputații socialiști „Le sugerez acestor enciclopediști juridici” să nu-și mai facă griji în privința mea, ci, mai degrabă, să fie preocupați de acțiunile lor „perfect legale” cu referire la faimoasa operațiune de spălare a banilor prin filiera Bahamas. Fără supărare, dragi tovarăși socialiști, dar în curând vom reveni la cest caz. Între timp n-ar fi rău ca Procuratura Anticorupție să accelereze turațiile examinării nu mai puțin faimosului caz cu „culiocul” lui Dodon”, punctează deputatul.

Amintim că Procuratura Generală a inițiat un dosar penal în cadrul căruia sunt investigate circumstanțele în care au fost realizate înregistrările video în care șeful statului Igor Dodon apare în compania fostului lider PD Vladimir Plahotniuc, și acesta îi oferă o sacoșă în care se presupune că erau bani. Procurorii au anunțat despre inițierea procesului penal peste nouă zile de când imaginile au apărut în spațiul public. Inițial PG a solicitat un denunț oficial și a anunțat că nu se poate autosesiza deoarece „nu cunoaște cât de veridice sunt, în ce circumstanțe au fost făcute, dar și alte detalii inerente unor astfel de înregistrări”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: