image
Sursa foto: Jurnal TV

Și-a găsit fericirea în străinătate; Povestea unei nunți moldo-italiene la Micleușeni /VIDEO

Acum 9 ani, Elena Constantinov a decis să plece în Italia pentru a-i putea oferi fiului ei o viață fericită. Nu bănuia că în această țară îl va cunoaște pe actualul ei soț. Acum Elena și Mario trăiesc o dragoste frumoasă, iar recent au jucat și nunta. Și nu în Italia, ci în Republica Moldova, cu toate tradițiile de acasă.

2021 este un an special pentru Elena Constantinov. A reușit să adune la Micleușeni cele mai apropiate persoane din viața sa. Cei prezenți au venit din diferite colțuri ale lumii ca să fie alături și să sărbătorească nunta Elenei. Până la acest eveniment, moldoveanca a trecut prin multe încercări și greutăți fiindcă a fost nevoită să ia calea străinătății.

Era constrânsă de greutăți financiare dar își dorea să-i ofere copilului ei un viitor cu posibilități. Iată de ce a decis să plece în Italia și să-l lase pe Cristian în grija tatălui ei.

Deși nu avea actele necesare pentru a putea rămâne pentru o perioadă mai lungă în Italia, Elena a găsit modalități ca să ajungă în această țară.

Cristian era doar un adolescent când mama lui a plecat, dar cu toate acestea, înțelegea necesitatea acestei despărțiri dureroase.

Elena a căutat luni la rând un post de muncă în Italia, iar când nu mai spera că va reuși a primit o ofertă de la o cunoștință. A avut marele noroc să aibă parte de niște angajatori cumsecade, chiar dacă nu cunoaștea limba italiană și nici manierismele acestei culturi.

În timp ce mama se adapta în Italia, Cristian a conștientizat că trebuie să fie responsabil și să-și asume deciziile și acțiunile sale pe termen lung.

Elena și-a dorit ca fiul ei să-și continue studiile în Moldova și să rămână acasă, însă în cele din urmă Cristian a făcut o altă alegere.

Viața Elenei avea să se schimbe și ea, când în una din zile l-a cunoscut pe Mario. Se afla la oficiu poștal și avea nevoie de ajutor ca să poată transfera bani spre Moldova. Mario și Elena au început să petreacă mai mult timp împreună și să se cunoască. Între cei doi s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste, iar cu fiecare an petrecut împreună au construit o relație de viitor și în acest an au decis să petreacă o nuntă ca la carte în Moldova, cu toate tradițiile și obiceiurile noastre.

Emoționați și fericiți, Mario și Elena au adunat cele mai scumpe și dragi persoane la evenimentul lor special. Au avut parte de un eveniment fastuos, însă și-au promis că totul abia începe și viitorul lor poate continua în Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: