image
Sursa foto: AP

China îşi construieşte discret un nou Mare Zid în inima Europei

Pe viitor, Marele Zid din Europa şi iniţiativa noului drum al mătăsii vor resimţi impactul evoluţiei economiei chineze, scrie Business Magazin.

Oraşul croat Dubrovnik a găzduit în aprilie o importantă conferinţă între China şi ţările din Europa Centrală şi de Est. Era a opta conferinţă anuală de acest gen, iar cu adăugarea Greciei în acest an, conferinţa a devenit „17 (ţări din ECE) plus 1 (China)“, potrivit publicaţiei japoneze Nikkei.

Din cele 17 ţări, 12 sunt membre ale Uniunii Europene. Ţările cu care China se împrieteneşte sunt ţări foste comuniste din ECE, cât şi din Balcani. Marele Zid din Europa este unul economic.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill avertiza cu privire la o „Cortină de Fier“ care divizează Europa în est şi vest. În prezent, această cortină se transformă într-un nou Mare Zid pentru China.

În mod simbolic, noul Mare Zid din Europa pare că ar bloca extinderea unor valori tradiţionale occidentale ca libertatea şi democraţia, făcând în schimb loc unui model de dezvoltare economică chinez sub iniţiativa noului drum al mătăsii. La începutul lunii octombrie, China şi cele 17 ţări din ECE s-au reunit în Belgrad, capitala Serbiei, pentru o conferinţă privind cooperarea în domeniul inovaţiei. Tema a fost promovarea digitalizării, cu China ca model. Astăzi, companiile de stat chineze sunt active în Serbia.

Există un calcul rece în spatele recentei pătrunderi a Chinei în Europa. În cazul în care uriaşul său comerţ cu SUA se va contracta din cauza războiului comercial, o nouă sferă de influenţă economică ce se extinde la vest de China prin noua inişiativă a mătăsii poate servi drept un motor economic alternativ.

Influenţa Chinei se face deja simţită în ţările central-asi­atice, iar succesul pe care îl va avea aceasta în ţările fost comuniste din Europa va fi esenţial pentru Xi în condiţiile în care acesta se pregăteşte pentru o bătălie prelungită cu SUA.

Ţările din UE au avut inişial o atitudine tolerantă faţă de avansul Chinei în regiune, însă lucrurile au început să se schimbe. La începutul anului, preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut unele remarci prin care avertiza indirect China cu privire la acţiunea sa de divizare a UE.

SUA au avertizat de asemenea recent liderii din Balcani cu privire la posibilele riscuri legate de noua inşiativă a mătăsii.

Pe de altă parte, China se confruntă de asemenea cu o încetinire a economiei locale.

Până acum, aceasta a putut investi sume uriaşe peste graniţe, dar dacă economia îi va încetini dramatic, China nu va avea de ales decât să-şi restrângă treptat aceste fonduri.

Pe viitor, Marele Zid din Europa şi iniţiativa noului drum al mătăsii vor resimţi impactul evoluţiei economiei chineze.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: