image
Sursa foto: Jurnal.md

Cetăţenii RM care se află în străinătate sau au domiciliul în în stânga Nistrului se pot înregistra pentru prezidențiale

Cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, care se află în străinătate sau au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni și intenționează să participe la alegerile prezidențiale din toamna acestui an, se pot înregistra prealabil.

Alegătorii se pot înregistra prealabil pe tot parcursul anului, cu excepția ultimelor 45 de zile înainte de data scrutinului și au dreptul, cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, să anuleze înregistrarea prealabilă efectuată anterior.

Astfel, aceștia sunt invitați să completeze formularul de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina Alegator.md.

Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Înregistrarea prealabilă nu atrage după sine excluderea cetățenilor din lista electorală unde își au domiciliu. În cazul în care, în ziua alegerilor, persoana înregistrată se va afla în țară, aceasta va putea vota conform domiciliului.

Înregistrarea prealabilă permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării în ziua alegerilor și al alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), care vor vota la secțiile de votare distincte, organizate pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicția constituțională a autorităților publice centrale, în vederea constituirii secţiilor de votare suplimentare, precum și de a determina numărul estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite acestora.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: